Auto

Craiova: Tramvai modernizat, blocat pe şine la prima cursă

Craiova: Tramvai modernizat, blocat pe şine la prima cursă

Autor: Firuta Flutur, Ana Maria Constantinescu

07.05.2016, 20:01 3213

Tramvaiul se afla la prima cursă pe care a efectuat-o doar până la jumătate, după care s-a defectat, conducerea Regiei Autonome de Transport (RAT) Craiova fiind nevoită să îl tracteze până la depou cu o autobasculantă.

Potrivit directorului RAT Craiova, Sorin Manda, a fost vorba de o defecţiune a chopperului, iar vineri, înainte de a fi trimis în cursă, tramvaiul a fost verificat de firma care se ocupă de mentenanţa lor.

„În timpul probelor pe care le-am făcut înainte de a relua circulaţia tramvaielor în Craiova, au fost sesizate unele probleme la acest tramvai. Chopperele au fost montate printr-un proiect european în perioada 2008-2013, iar firma care le-a montat se ocupă şi de mentenanţa lor. Vineri i-am rugat să vină să îl verifice şi să îl repare dacă este nevoie. La ora 16 ne-au spus că este totul în regulă şi am trimis tramvaiul în cursă. A reuşit să parcurgă traseul doar dus. La întoarcere a rămăs fără alimentare electrică şi l-am tractat până la depou. Astfel de defecţiuni sunt, din păcate, inerente având în vedere parcul învechit de care dispunem. Aşteptăm deschiderea liniilor de finanţare pe fonduri europene pentru a putea achiziţiona tramvaie noi. Angajaţii Regiei când au reabilitat tramvaiele, au lucrat la partea de interior, la scaune, podea, iluminat şi la bandajele şi cuplajele de la roţi, dar nu au intervenit şi asupra sistemelor de alimentare cu energie electrică ale acestora”, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, Sorin Manda, directorul RAT Craiova.

Circulaţia tramvaielor în Craiova a fost reluată miercuri, după trei ani de pauză, perioadă în care a fost reabilitată calea de rulare dar şi sistemul de alimentare cu energie electrică de pe traseu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO