• Leu / EUR4.7776
  • Leu / GBP5.5732
  • Leu / USD4.3172
Auto

Grupul polonez de transport feroviar PKP Cargo, al doilea cel mai mare din Europa, vrea să cumpere trei companii din România

Grupul polonez de transport feroviar PKP Cargo, al doilea cel mai mare din Europa, vrea să cumpere trei companii din România

Autor: Alex Ciutacu

21 oct 2019 1862

Grupul polonez de transport feroviar PKP Cargo, al doilea cel mai mare grup din Europa, a iniţiat negocierile pentru achiziţia companiilor româneşti Vest Trans Rail, Ferest Logistics şi Romcargounit, potrivit presei poloneze.

Ce vrea PKP Cargo

„Companiile operează în transportul feroviar de marfă pe piaţa din România. Începutul negocierilor face parte din implementarea strategiei grupului PKP Cargo pentru perioada 2019-2023 în ceea ce priveşte extinderea pe pieţe externe în Europa Centrală şi de Est”, anunţă PKP Cargo, într-o declaraţie de presă citată de PolandIn.

Aşa cum indică polonezii, companiile Vest Trans Rail, Ferest Logistics şi Romcargounit sunt conectate de acţionari comuni şi de domenii operaţionale commune.

Board-ul companiei PKP Cargo a subliniat, totuşi, faptul că negocierile ar putea să nu ducă la rezultatul dorit.

Potrivit sursei citate, PKP Cargo Group este cel mai mare grup polonez de transport feroviar de marfă, şi al doilea cel mai mare din Europa, cu venituri de peste 1 miliard de euro şi profit de peste 100 milioane de euro în 2018, şi care transportă 116 milioane tone de marfă pe an.

Cele trei companii, Ferest Logistics, Vest Trans Rail şi Romcargounit, sunt controlate de antreprenorii români Florin Diaconu şi Ion Garoseanu, printr-o serie de parteneriate şi asocieri, potrivit termene.ro.

Cine sunt acţionarii companiilor curtate de PKP Cargo

Cea mai mare companie implicată în tranzacţia vehiculată de PolandIn este Vest Trans Rail, este deţinută în proporţie de 91% de Ion Garoseanu din Ploieşti şi în proporţie de 9% de Florin Diaconu din Bucureşti.

Vest Trans Rail este o companie înregistrată cu transporturi de marfă pe cale ferată, cu o vechime de 27 de ani în piaţă şi 184 de angajaţi la finalul anului 2018. Cifra de afaceri pe anul trecut s-a ridicat la circa 69,8 milioane lei, la care a obţinut un profit de aproape 800.000 de lei.

A doua companie menţionată este Ferest Logistics, înfiinţată în urmă cu 13 ani şi deţinută în proporţie de 76% de antreprenorul Florin Diaconu, cu restul de 24% în dreptul lui Ion Garoseanu.

Firma înregistrată în alte activităţi conexe transporturilor are 6 angajaţi şi a înregistrat afaceri de aproximativ 20,2 milioane lei în 2018, şi un profit de 5,4 milioane lei.

Compania Romcargounit, cu afaceri de peste 594.000 lei în 2018 şi un profit de 152.423 lei are un singur angajat şi a fost fondată în octombrie 2018. Aceasta se ocupă cu activităţi de închiriere şi leasing, iar structura acţionariatului este: Ferest Logistics-52%, Ion Garoseanu 24% şi Florin Diaconu 24%.

Cei doi antreprenori români mai deţin împreună câte 50% din compania Ferocargo Eurotrans, iar Florin Diaconu controlează 99% din compania Railcargo Transped.

Ce planuri mai are PKP Cargo

În luna august, compania listată de transport feroviar de mărfuri a Poloniei PKP Cargo estimează că va deschide şi o reprezentanţă în China în următoarele luni „în acest an sau la începutul anului viitor“, a anunţat directorul executiv al acesteia Czeslaw Warsewicz, potrivit Warsaw Voice.

PKP Cargo intenţionează să-şi majorează cota din piaţa în creştere a transportului feroviar dintre China şi Europa.

 
 
Principalele valute BNR - marţi, 13:59
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7776
Diferență: 0,4753
Ieri: 4.7759
Azi: 4.3172
Diferență: 1,0604
Ieri: 4.3145
Azi: 5.5732
Diferență: 0,8213
Ieri: 5.5810
Azi: 4.3546
Diferență: 1,2651
Ieri: 4.3522