Auto

Iaşi: Trenuri staţionate în gări din cauza copacilor căzuţi pe şine

Iaşi: Trenuri staţionate în gări din cauza copacilor căzuţi pe şine

Autor: Laura Buciu

31.07.2021, 22:40 34

Vijeliile din ultimele ore au afectat traficul feroviar şi în judeţul Iaşi, unde, sâmbătă seara, sunt trenuri care staţionează în gări, din cauza copacilor prăbuşiţi pe calea ferată.

Potrivit CFR SA, circulaţia trenurilor între staţiile Ilva Mare - Măgura Ilvei este oprită temporar, sâmbătă seara, din cauza copacilor prăbuşiţi pe calea ferată.

„Trenul IR 1765 staţionează la această oră în gara Lunca Ilvei, pentru accesul drezinei pantograf, cu care se acţioneză pentru tăierea, îndepărtarea copacilor şi eliberarea gabaritului. Echipele de intervenţie ale SRCF Iaşi au verificat linia de contact, aceasta nu prezintă deranjamente, fapt care va permite redeschiderea liniei, în condiţii normale şi repunerea în circulaţie a trenului IR 1765, după îndepartarea celor 4 copaci prăbuşiti în gabarit”, spune Oana Brânzan, purtătorul de cuvânt al CFR SA.

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a transmis, ulterior, că la ora 22.21 s-a redschis secţia CF Ilva Mare - Măgura Ilvei, trenul IR 1765 şi-a reluat circulaţia, urmând să ajungă la destinaţie cu o întârziere de 80 de minute.

Pe raza Regionalei CF Bucureşti, între staţiile Zăvestreni - Videle, pe firul I, sunt copaci căzuţi în gabarit. În această zona, trenurile nu staţionează, acestea fiind retrasate să circule pe firul II.

AFACERI DE LA ZERO