Auto

În timp ce în România durează 14 ore o călătorie cu trenul de la Bucureşti la Cluj-Napoca, în Vest au prezentat trenul care merge cu 1.200 de km pe oră

În timp ce în România durează 14 ore o călătorie cu...

Autor: Alex Ciutacu

03.10.2018, 14:20 2413

În România, o cursă cu trenul de la Bucureşti la Cluj-Napoca durează în medie 14 ore, distanţa fiind de circa 450 km. În acelaşi timp, în Spania a fost prezentat primul tren care circulă cu o viteză de 1.200 de km pe oră, potrivit Bloomberg.

Hyperloop Transportation Technologies a prezentat miercuri prima capsulă la scară reală, oferind lumii o mostră din ceea ce înseamnă viitorul călătoriilor.

Capsula, cu o lungime de 32 de metri şi o greutate de 5 tone, a fost prezentată în Spania şi va fi mutate în Toulouse, Franţa, pentru modificări suplimentare înainte de a fi utilizată în călătoriile comerciale, a transmis startup-ul din California, cunoscut sub numele de HyperloopTT.

Numit Quintero One, produsul este făcut aproape în întregime din material compozit.

Hyperloop este o tehnologie care a câştigat popularitate după ce miliardarul Elon Musk a introdus-o în spaţiul public în 2013, ceea ce a determinat câteva companii să se alăture în cursa pentru construirea unui sistem de transport public de mare viteză.

Capsula poate transporta pasageri la viteza de 1.200 de kilometric pe oră prin tehnologia tuburilor cu presiune scăzută.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO