Auto

Mazda3 CD150, împotriva curentului

Cum arată noua Mazda

Cum arată noua Mazda

Autor: Bogdan Alecu

14.07.2014, 18:52 537

Mazda a accelerat ritmul de reînnoire a gamei şi la aproape cinci ani de când a fost lansată generaţia anterioară, constructorul nipon vine cu o nouă Mazda3 care implementează acum motoarele SKYACTIV, motoare care totodată reprezintă şi cea mai importantă noutate, deoarece acestea permit menţinerea caracterului sportiv, dar care în acelaşi timp redus şi consumul de carburant.

Într-o eră în care constructorii europeni se întrec în a lansa noi motorizări diesel şi benzină cât mai mici din punct de vedere al cilindreei, japonezii vor să demonstreze că un motor mare cu un consum mic este întotdeauna o alternativă mai bună decât un motor mic cu un consum mare. Spre exemplu, motorul de 2,2 litri CD150 de la Mazda are un consum mediu oficial de 4,8 litri/100 km, în timp ce în mediul urban computerul ar trebui să indice 6 litri/100 km. Dar, un conducător auto atent la pedala de acceleraţie poate coborî uşor sub acest nivel, cu toate că în discuţie este un motor „foarte mare” potrivit standardelor actuale. Spre exemplu, în traficul din Bucureşti consumul poate scădea şi sub 5 litri/100 km dacă se urmează întocmai indicaţiile computerului de bord în ceea ce priveşte schimbarea treptelor de viteză iar pedala este apăsată exact cât este nevoie. Pe de altă parte, încadrarea motorului la peste 2,0 litri implică un impozit anual de aproape 800 de lei, faţă de sub 60 de lei în cazul unui motor de 1,4 litri. Desigur, de această sumă se poate reuşi o economie a consumului de motorină.

Spre deosebire de Mazda6, modelul de clasă medie lansat la începutul anului trecut, pentru Mazda3 s-au folosit atât motoarele din noua generaţie, cât şi un interior mai spectaculos. Aici se poate descoperi imediat şi inspiraţia germană de care a avut parte Mazda3. în partea de sus a consolei centrale şi-a făcut apariţia displayul sistemului multimedia, iar acesta este controlat prin unitatea amplasată între scaune, la fel precum într-un BMW sau Audi. Mai mult, tot ca într-un Audi, în dreapta unităţii de control a sistemului este amplasat şi butonul pentru volum. Din pacate, acest buton nu dispune şi de control pentru înainte/înapoi cum are cel din Audi, dar vine cu un plus important de ergonomie, fiind foarte uşor de acţionat de către şofer. Tot la fel precum modelele constructorului german, Mazda3 dispune la interior de butoane realizate din aluminiu, cu o suprafaţă ce seamănă într-o măsură destul de mare cu cea dintr-un A3. Desigur, toate aceste detalii preluate de la mărcile germane ajută la poziţionarea mai sus a mărcii, poziţionare necesară în condiţiile în care versiunea de top se apropie de 30.000 de euro.

Un minus este faptul că a preluat cotiera dintre cel de la volan şi pasagerul dreapta de la Opel Insignia – este decupată pentru a face loc suportului dublu pentru pahare, dar tocmai pentru că este decupată, şoferul se loveşte la cot atunci când schimbă treptele de viteză. Era de aşteptat ca un model nipon să nu aibă astfel de „minusuri” care ţin tocmai de ergonomie.

Poziţia la volan este una tipică pentru un model Mazda. Se pune accent pe „feeling” şi pe sportivitate. Volanul, direcţia, schimbătorul de viteze, chiar şi maneta de semnalizare sau cea pentru ştergătoare, toate sunt gândite pentru a oferi o senzaţie de performanţă. Putem spune că o Mazda3 este exact opusul unui model Dacia. Dacă pe o Dacia te aştepţi ca aceste elemente să nu fie tocmai bine „legate”, în cazul maşinilor nipone acest lucru a devenit ceva obişnuit. în ce ceea ce priveşte calitatea materialelor, acestea sunt „poziţionate” între „volum” şi premium. Sunt peste cele dintr-un Opel sau Ford, dar încă nu au atins acel nivel de calitate pentru a putea fi comparate fără probleme cu cele dintr-un Audi spre exemplu.

Principalul atu al Mazdei3 în segment este faptul că dimensiunile sale sunt peste cele ale principalilor concurenţi, iar acest lucru se traduce printr-un habitaclu mai spaţios şi un portbagaj mai încăpător. Mai mult, cei aproape 4,5 metri lungime ai maşinii o poate clasa ca un potenţial rival pentru clasa medie, în timp ce un Ford Focus în cinci uşi are 4,35 metri lungime. Pe de altă parte, în ciuda diferenţei de aproape 10 cm în lungime, Mazda3 are un portbagaj de doar 364 de litri, faţă de 363 de litri în cazul compactei americane, dar ce este important este faptul că la compacta japoneză spaţiul este dispus mai mult pe lungime şi implicit mai practic, în timp ce la Ford accentul cade pe adâncime. în plus, Mazda3 vine cu un ampatament de 2,7 metri lungime, în timp ce la Focus are 2,65 metri lungime.   

Având în vedere amplasarea tot mai aproape de segmentul premium, dar şi designul său atât interior cât şi exterior şi echipamentele noi, şi preţul este unul pe măsură. Mazda3 porneşte de la 14.990 de euro cu TVA pentru motorul de 1,5 litri şi 100 CP, care probabil va fi şi cel mai bine vândut, în timp ce versiunea cu motor diesel de 2,2 litri şi 150 CP pleacă de la 20.990 de euro.

Ca preţ, Mazda3 poate fi uşor de comparat cu VW Golf VII şi este semnificativ mai ieftin în comparaţie cu un Audi A3, chiar şi în versiune de bază. Pe de altă parte, compacta niponă vine cu probabil cel mai spectaculos design din segmentul său, elemente premium şi un motor care deşi pare că are caracterstici din anii 80, oferă un consum de combustibil suficient de redus pentru a concura cu propulsoare mult mai mici.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO