Auto

Milea, Opel România: niciun producător din România nu-şi permite să vină la un eveniment tip SIAB

Milea, Opel România: niciun producător din România...
04.06.2013, 17:48 1126

Salonul Internaţional Auto Bucureşti (SIAB) nu va putea fi organizat prea curând pentru că niciun producător din industria auto din România nu-şi permite să participe la un astfel de eveniment, spune Cristian Milea, directorul general al Opel România.

„Identificarea resurselor financiare ca să organizăm SIAB, sperând ca el să schimbe trendul industriei, nu este cea mai bună abordare. Industria nu are posibilitatea de a face acest eveniment. Nu am găsit soluţia pentru acest lucru”, a declarat managerul în cadrul evenimentului „Cheie, contact, sales-Cum relansăm industria auto din România”, organizat marţi de Ziarul Financiar.

Salonul Internaţional Auto Bucureşti a avut loc ultima dată în anul 2007, iar ulterior anulările au fost puse pe seama scăderilor foarte mari de pe piaţa auto. În 2009 şi în 2011, evenimentul a fost anulat de către importatori, în condiţiile în care vânzările au scăzut în 2009 cu 50%, iar declinul a continuat şi în 2011. În general SIAB aducea creşteri ale vânzărilor dealerilor şi importatorilor atât în timpul evenimentului, cât şi în luna ce urma după organizarea evenimentului, odată cu aplicarea promoţiilor prezentate la eveniment.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO