Producătorul de componente auto Preh România, furnizor pentru Porsche, Daimler, Audi sau BMW, şi-a bugetat pentru acest an o investiţie de 5 mil. euro pentru creşterea capacităţii de producţie la fabrica din Ghimbav, judeţul Braşov. În 2014 nemţii au investit alte 5 mil. euro în utilaje şi echipamente de producţie.
„Capacitatea actuală de producţie este de 8 milioane de piese anual, aceasta urmând să fie extinsă cu încă un milion de piese în 2015. Pentru acest proiect se vor face investiţii în utilaje şi alte mijloace de producţie de aproximativ 5 milioane de euro“, a declarat pentru ZF Transilvania Mihaela Forgaciu, director general al Preh România.
Nemţii produc în fabrica din Ghimbav comutatoare multifuncţionale pentru volan, comutatoare bloc lumini, sisteme de control al climei şi elemente de comandă din consola centrală, clienţii companiei fiind producătorii auto BMW, VW, Porsche, Skoda, Seat, Audi şi Daimler.