• Leu / EUR4.7556
  • Leu / GBP5.5125
  • Leu / USD4.2732
Auto

Premierul Viorica Dăncilă cere revocarea lui Narcis Neaga, directorul interimar al CNAIR

Premierul Viorica Dăncilă cere revocarea lui Narcis Neaga, directorul interimar al CNAIR

Autor: Alex Ciutacu

8 iul 2019 612

Premierul Viorica Dăncilă a solicitat astăzi ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, revocarea lui Narcis Neaga din funcţia de director general interimar al CNAIR în urma analizei „din care au rezultat întârzieri nejustificate şi un slab management al conducerii”, potrivit informaţiilor transmise de Guvern.

„În urma analizei din care au rezultat întârzieri nejustificate şi un slab management al conducerii CNAIR în implementarea proiectelor de infrastructură de transport şi având în vedere determinarea Guvernului de a nu mai admite întârzieri în realizarea investiţiilor, prim-ministrul Viorica Dăncilă a cerut ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, revocarea lui Narcis Neaga din funcţia de director general interimar al CNAIR”, transmite guvernul.

Dăncilă a cerut Departamentului pentru dezvoltarea, promovarea şi monitorizarea proiectelor de investiţii în infrastructură o analiză referitoare la stadiul mai multor proiecte de investiţii în infrastructura de transport.

Astfel, premierul a solicitat explicaţii cu privire la întârzierile de proiectare şi execuţie pentru tronsoanele 2 şi 3 ale Autostrăzii Sibiu-Piteşti, precum şi la întârzierea lansării procedurii de execuţie pentru tronsonul 4 al aceluiaşi proiect.

Totodată, premierul a cerut să-i fie prezentate explicaţii cu privire la faptul că nu a fost relansată procedura de licitaţie pentru execuţia secţiunilor 3 şi 4 din Drumul expres Piteşti-Craiova, ca urmare a contestării procedurilor iniţiale.

Mai mult, Dăncilă şi-a exprimat nemulţumirea faţă de stadiul lucrărilor pentru loturile 3 şi 4 ale Autostrăzii Lugoj-Deja, care trebuiau finalizate la sfârşitul anului trecut

 
 
 
Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7556
Diferență: 0,1769
Ieri: 4.7550
Azi: 4.2732
Diferență: -1,2388
Ieri: 4.2719
Azi: 5.5125
Diferență: 3,5795
Ieri: 5.5278
Azi: 4.3243
Diferență: -0,6867
Ieri: 4.3002