Auto

Programul pentru casarea maşinilor uzate se amână pentru luna octombrie

Programul pentru casarea maşinilor uzate se amână pentru luna octombrie

Autor: Alexandru Nanu

26.09.2022, 09:01 13342

Programul pentru casarea maşinilor uzate se amână şi se va putea realiza începând cu data de 14 octombrie 2022, conform unui comunicat al Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM).

Astfel, începând de vineri, 14 octombrie, solicitanţii unităţi administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraş sau municipiu şi subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti îşi vor putea crea conturi de utilizator pentru înscrierea în cadrul Programului privind casarea autovehiculelor uzate.

Decizia a venit în urma discuţiilor purtate cu asociaţiile implicate în desfăşurarea Programului privind casarea autovehiculelor uzate, pentru o derulare eficientă cu participarea cât mai multor unităţi administrativ-teritoriale, a reieşit necesitatea actualizării anumitor condiţii, astfel că, la data prezentei, se lucrează la modificarea ghidului de finanţare aferent acestui program.

Conturile create şi utilizate pentru înscrierea în cadrul Programului Iluminat public, Programului Staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în localităţi, Programului Eficienţă energetică în clădirile publice, Programului Rabla Clasic şi a Programului Rabla Plus rămân valabile şi pot fi accesate pentru depunerea cererilor de finanţare pentru Programul privind casarea autovehiculelor uzate.

Ulterior, în perioada 21 octombrie 2022, ora 10:00 – 23 decembrie 2022, ora 14:00 sau până la epuizarea bugetului alocat sesiunii de finanţare, solicitanţii vor depune cererile de finanţare, împreună cu documentaţia aferentă, în aplicaţia informatică prin intermediul conturilor de utilizator create.

 
 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
Azi:
Diferență:
Ieri:
Azi:
Diferență:
Ieri:
Azi:
Diferență:
Ieri:
Azi:
Diferență:
Ieri: