Auto

Proiect legislativ: Modificări privind tarifele rutiere aplicabile pe reţeaua de drumuri naţionale din România

Proiect legislativ: Modificări privind tarifele rutiere...

Autor: Alexandru Nanu

18.05.2023, 09:35 6334

Ministerul Transporturilor (MT) anunţă deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a proiectului de act normativ: “Lege privind aplicarea unor tarife rutiere pe reţeaua de drumuri naţionale din România”.

Prin prezentul proiect de act normativ se urmăreşte instituirea unui cadrul legal unic care să cuprindă dispoziţii referitoare atât la tariful rutier aplicat în funcţie de perioada parcursă, dar şi de distanţa parcursă.

  1. Astfel prin prezentul proiect de act normativ tariful rutier stabilit în funcţie de perioada parcursă pe reţeaua de drumuri de interes naţional va fi reprezentat de rovinietă care va fi aplicabilă tuturor categoriilor de vehicule înmatriculate care sunt folosite pe această reţea, concepute şi construite pentru transportul de persoane şi pentru transportul de marfă cu masă totală maximă autorizată (MTMA) mai mică sau egală cu 3,5 tone. Rovinieta se va aplica în funcţie de categoria vehiculului, de clasa de emisii poluante (EURO) şi de durata de utilizare a reţealei de drumuri naţionale din România. Durata de utilizare cuprinde durata de parcurs, precum şi durata de staţionare.
  2. Totodată, prin prezentul proiect de act normativ tariful rutier stabilit în funcţie de distanţa parcursă pe reţeaua de drumuri de interes naţional va fi reprezentat de TollRo.

CNAIR este entitatea desemnată să perceapă şi să încaseze TollRo.

TollRo se va aplica pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe acesta, concepute şi construite pentru transportul de marfă cu masă totală maximă autorizată (MTMA) mai mare de 3,5 tone. Vehiculele de transport mixt se asimilează, din punct de vedere al TollRo, cu vehiculele de transport marfă.

Pentru ca această propunere legislativă să intre în vigoare este necesar să fie aprobată de Guvern, votată de Parlament şi să fie promulgată de şeful statului, ca apoi să fie publicată în Monitorul Oficial.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO