Auto

Razie în târgul Vitan-Bârzeşti din Capitală, pentru combaterea traficului de maşini furate

Razie în târgul Vitan-Bârzeşti din Capitală, pentru combaterea traficului de maşini furate

Foto: Andrei Pungovschi

Autor: Valentin Anghel, Ionut Muresan

03.06.2012, 12:32 760

Oamenii legii verifică autoturismele oferite spre vânzare, în vederea identificării celor care au fost furate, în special de pe teritoriul altor state, spun reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

Cu acelaşi prilej, sunt căutate persoane urmărite care se sustrag executării unor mandate sau sentinţe penale.

La acţiune participă şi 12 poliţişti din Germania, Austria, Italia, Spania, Finlanda, Franţa, Suedia, precum şi din cadrul Secretariatului General al OIPC Interpol, specializaţi în combaterea traficului internaţional de autovehicule furate.

"Acţiuni similare, au fost desfăşurate şi în judeţele Timiş şi Iaşi la frontierele cu Serbia, respectiv Republica Moldova unde ofiţeri din cadrul Biroului Naţional Interpol - IGPR, Serviciul de Investigaţii Criminale Timiş, Serviciul de Investigaţii Criminale Iaşi, Inspectoratul Teritorial de Poliţie de Frontieră Iaşi şi Inspectoratul Teritorial de Poliţie de Frontieră Timiş, împreună cu cei 12 poliţişti din statele membre OIPC Interpol, au realizat acţiuni punctuale pe linia combaterii traficului de autorisme furate. Astfel au fost identificate 4 autoturisme care figurau sustrase din Italia (3), Franţa (1), iar un autoturism era însoţit de documente false din Spania", precizează sursele citate.

În perioada 29 mai - 3 iunie, IGPR, prin intermediul Biroului Naţional Interpol, a organizat o operaţiune pe linia combaterii traficului internaţional cu autovehicule furate, cu participarea Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, a OIPC Interpol şi a 12 ofiţeri de poliţie din alte state membre ale organizaţiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO