• Leu / EUR4.7315
  • Leu / GBP5.2727
  • Leu / USD4.2103
Auto

Record nedorit în România: 505 zboruri au avut întârzieri de peste trei ore în primele şase luni

Record nedorit în România: 505 zboruri au avut întârzieri de peste trei ore în primele şase luni

În primele 6 luni ale lui 2018, se estimează că aproximativ 4,5 milioane de pasageri au fost afectaţi de anulări, întârzieri şi suprarezervări ale zborurilor, în timp ce valoarea eligibilă a despăgubirilor se apropie de 2 miliarde de euro.

Autor: Roxana Rosu

26 iul 2018 288

Numărul curselor aeriene întârziate a ajuns la un nivel record în România în primele şase luni ale anului, 505 zboruri decolând la mai mult de trei ore faţă de timpul iniţial de zbor, situaţie ce a afectat 50.000 de pasageri, arată sta­tisticile AirHelp, com­panie specia­lizată în obţinerea de compensaţii pentru zboruri întârziate, anulate sau suprare­zervate.

Cele mai multe întârzieri au fost înregistrate de companiile Tarom, Ryanair şi Blue Air, iar cele mai multe curse au fost anulate de Wizz Air, Tarom şi Lufthansa.

 În aceeaşi perioadă a anului 2017, numărul curselor întârziate a fost 213, iar pasagerii afectaţi, doar 17.987.

„Dacă pasagerii care au întâmpinat astfel de probleme în 2018 ar aplica pentru despăgubiri, suma ce ar trebui să le fie returnată de către companiile aeriene ar depăşi 15,54 milioane de euro. Spre comparaţie, anul trecut, aceasta s-ar fi ridicat doar la 5 milioane de euro.“

Practic, din cele aproape 34.000 de zboruri efectuate în ianuarie-iunie, 6.205 de curse au avut  întârzieri între 15 şi 180 de minute, iar 218 zboruri au fost anulate. Astfel, punctualitatea curse­lor a fost de 80%, iar cea mai aglomerată zi pe aeroporturile din Româ­nia a fost 14 mai.

Pe de altă parte, în primul semestru cursele charter au decolat şi aterizat la timp, cu câteva excepţii către Spania, Tenerife şi Mallorca, unde au fost înregistrate întârzieri de maximum jumătate de oră.

Analiza arată că numărul mare de turişti, scumpirea biletelor de avion din cauza creşterii preţului carburantului, numărul insuficient de piloţi, grevele şi traficul ridicat în aeroporturi au generat creşterea numărului de zboruri întârziate la nivel global.

În primele 6 luni ale anului, se estimează că aproximativ 4,5 milioane de pasageri (comparativ cu 3,2 milioane pasageri în semestrul întâi din 2017) au fost afectaţi de anulări, întârzieri şi suprarezervări ale zborurilor, în timp ce valoarea eligibilă a despăgubirilor se apropie de 2 miliarde de euro.

„Companiile aeriene, inclusiv American Airlines, Delta sau United Airlines, au anunţat deja pasagerii să se pregătească pentru o scumpire a biletelor de avion ca urmare a creşterii preţului pentru carburanţi. Numărul redus de piloţi a dus la foarte multe întârzieri şi anulări de curse, iar sindicatele piloţilor din întreaga lume protestează pentru că doresc condiţii de lucru mai bune. Boeing estimează că piaţa are nevoie, în următorii 20 de ani, de încă 637.000 de piloţi. Nu în ultimul rând, fenomenul «supra­turis­mului» provoacă capacităţile aero­porturilor din întreaga lume“, spune Ştefan Radu, country manager la AirHelp România.

Din acest an, zborurile întârziate sau anulate din cauza grevelor spontane ale piloţilor şi însoţitorilor de zbor sau ale personalului de pe aeroporturi se încadrează automat în dreptul la compensanţii.

Pasagerii pot aplica retroactiv pentru despăgubiri în termen de trei ani după momentul zborului afectat şi pot primi compensaţii în valoare de până la 600 de euro.

Din 2013, când a fost fondată, AirHelp a obţinut compensaţii pentru peste 7 milioane de pasageri, în valoare de 800 de milioane de euro. AirHelp are reprezentanţe în Europa, Asia şi America de Nord, care deservesc 30 de ţari, oferind asistenţă în 16 limbi.

Compania are peste 500 de angajaţi la nivel mondial.

roxana.rosu@zf.ro

 

 

 

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7315
Diferență: -0,0634
Ieri: 4.7326
Azi: 4.2103
Diferență: -0,2322
Ieri: 4.2139
Azi: 5.2727
Diferență: 0,699
Ieri: 5.2538
Azi: 4.2800
Diferență: 0,3211
Ieri: 4.2744