Auto

Românii preferă maşinile noi: Înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut în decembrie 2019 cu 48.34% faţă de 2018

Românii preferă maşinile noi: Înmatriculările de...

Autor: Departamentul Economic

09.01.2020, 16:40 264

Înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut în decembrie 2019 cu 48,34% faţă de decembrie 2018, atingând un volum de 13.773 unităţi, iar în întreg anul 2019, numărul autoturismelor noi înmatriculate este de 161.562 unităţi ceea ce reprezintă o creştere de 23,41% comparativ cu 2018.

ACAROM - asociaţia constructorilor din România - mai precizează într-un comunicat că volumul autoturismelor second hand înmatriculate prima oară a atins în decembrie 2019 valoarea de 35.985 unităţi, o scădere de 7,02 % faţă de decembrie 2018. Pe total 2019, numărul autoturismelor SH înmatriculate este de 444.601 unităţi ceea ce reprezintă o scădere cu 6,13% comparativ cu 2018.

Clasamentul înmatriculărilor pe mărci de autoturisme noi, în 2019, este condus de Dacia, cu 50.311 unităţi (cu o creştere de 36,44% faţă de 2018), urmată de Renault, cu 13.573 unităţi (cu o creştere de 27,70% faţă de 2018), Ford, cu 12.420 unităţi (cu o creştere de 28,29% faţă de 2018), Skoda cu 12.272 unităţi (cu o creştere de 10,98% faţă de 2018) şi Vlokswagen cu 10.579 unităţi (cu o creştere de 5,16% faţă de 2018).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO