Având în vedere ultimele evoluţii de pe plan internaţional şi mai ales de la nivelul Uniunii Europene, devine tot mai evident că în curând România va fi pusă în faţa unor realităţi de care ar fi vrut să uite şi că va trebui să se bazeze mult mai mult pe ea însăşi.
Liderii Uniunii Europene parcă încearcă să-şi facă curaj, să pună pe masă un parcurs care să dea încredere cetăţenilor, dar nu prea le iese. Nimic din ceea ce se întâmplă nu-i ajută. De peste tot vin veşti proaste, iar orizontul nu se întrevede prea luminos.
În condiţiile în care Germania suferă serios de pe urma scumpirii energiei şi a schimbării fundamentale din industria auto pe care nu a preconizat-o, Italia este veşnic în frământări şi Franţa trebuie să-şi înfrunte tocmai clasa de antreprenori care o face unică, adică pe cei din agrobusiness, leadershipul european este în criză.
Cei mai vocali şi mai energici au ajuns să fie astăzi cei din ţările baltice, dar problema lor este că sunt pe atât de guralivi pe atât de mici şi neputincioşi, iar în curând probabil că o să devină obositori.
Oboseala Germaniei este vizibilă, iar nemulţumirea industriei germane care era un murmur acum 2-3 ani se va auzi în curând ca un vuiet. Ieşirea agriculturilor în stradă va fi nimic faţă de momentul când industriaşii din Germania şi Franţa vor ajunge să protesteze, iar momentul nu este departe.
Transformarea green, planul ambiţios lansat de Ursula von der Leyden la preluarea funcţiei de preşedinte al Comisiei Europene, nu a fost din păcate o „scânteie“ de la care să se aprindă focul transformării industriei şi societăţii, ci este perceput tot mai mult ca o povară.
La o mare conferinţă a Băncii Europene de Investiţii desfăşurată recent la Luxemburg, cea mai mare bancă publică din UE, deţinută de statele membre, cu active de 500 miliarde de euro, în loc să se vorbească de mari proiecte de infrastructură precum poduri sau viaducte, de trenuri de mare viteză şi fabrici de cipuri, s-a vorbit de „competitivitate“ green într-o lume „polarizată“.
În loc să pună pe masă un mare proiect precum un tren de mare viteză de la Calais la Constanţa care să unească de fapt continentul, de la punctul cel mai vestic la cel mai estic, să arate că fac ceva pentru viitor, liderii de azi ai Europei vin cu citate de la fondatorii UE.
„Ştiaţi că în România viteza medie a trenurilor este mai redusă decât în urmă cu 35 de ani?“. Nadia Calvino, noua preşedintă a BEI, fost ministru al economiei în Spania, este siderată. Oamenii de la vârful UE nu au de fapt imaginea unei Uniuni cu mari diferenţe de acces la infrastructură şi servicii publice de calitate.
Este atât de mult de făcut în Uniunea Europeană şi totuşi liderii săi par lipsiţi de imaginaţie şi proiecte, nu mai au capacitatea de a mobiliza cu adevărat energiile cetăţenilor săi şi de a le prezenta un viitor prosper. Dimpotrivă. Dacă nu ar fi optimismul Europei de Est şi teama de a fi prinse în menghină a ţărilor baltice, moralul ar fi şi mai jos.
România are acum posibilitatea să-şi afirme propriile cerinţe la nivelul UE, iar liderii mediului de business local ar trebui să se pună la masă cu guvernul pentru a trasa ceea ce dorim. După 30 de ani, capitalul privat românesc a căpătat forţă şi poate imagina soluţii de creştere.
Încet-încet se va forma un nucleu de mari companii locale care se vor înţelege pentru un plan de cooperare pentru utilizarea resurselor. Atuurile agricole şi energetice ale României vor trebui evidenţiate şi folosite. Aşa cum Romgaz a cumpărat participaţia Exxon în proiectul Neptun Deep de la Marea Neagră pe care a dat 1 miliard de euro, deşi România avea capacitatea şi experienţa de a face singură un astfel de proiect încă de la început, vor mai veni şi alte proiecte de internalizare.
Este abia începutul. Important este să fie încredere în abilitatea acestei ţări de a ieşi şi de a se descurca chiar şi din cele mai complicate situaţii, după cum s-a dovedit de-a lungul istoriei.
