Auto

Veşti bune pentru călători: CFR anunţă suplimentarea trenurilor spre Litoral şi Valea Prahovei pentru minivacanţa de 1 Mai

Veşti bune pentru călători: CFR anunţă suplimentarea...

Autor: Laura Buciu, Mediafax

25.04.2018, 10:34 310

Potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri de CFR Călători, în perioada 27 aprilie - 2 mai vor fi suplimentate cu vagoane trenurile către cele mai solicitate destinaţii, în special cele spre Litoral şi Valea Prahovei şi vor fi asigurate legături cu principalele judeţe din ţară.

„În plus, faţă de trenurile existente în graficele de circulaţie, vor fi asigurate legături cu trenuri directe din Bucureşti Nord, Timişoara Nord, Arad, Baia Mare, Cluj Napoca, Braşov, Iaşi şi Suceava spre Constanţa şi staţiunile de pe Litoral, inclusiv Mangalia. De asemenea, va fi suplimentat numărul de case de bilete deschise publicului călător din staţii în funcţie de intervalele orare aferente fluxurilor mari de pasageri”, se arată în comunicatul citat.

Potrivit sursei citate, studenţii pot călători gratuit conform legii, iar toţi pasagerii pot beneficia de reduceri sau discounturi, astfel că pentru călătoria dus-întors se acordă reducere de 10%.

Pentru evitarea aglomeraţiei din ziua plecării trenului, CFR Călători recomandă pasagerilor să-şi procure din timp legitimaţiile de călătorie, care pot fi achiziţionate online de pe www.cfrcalatori.ro; de la automatele XsellKiosk din gări; de la automatele ZebraPay; direct de la casele de bilete din gări şi agenţii de voiaj CFR sau de la distribuitori autorizaţi.

Preţul unui bilet pentru ruta Bucureşti – Constanţa şi retur este 108,10 lei, potrivit CFR.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO