Autor: Pacala Dana, Ela Giurgea
O parte din noua recoltă de cereale va ajunge peste o lună în port, timp în care va veni şi marfa din Ucraina
Bucureştiul ar putea fi primul oraş din România care va avea un hotel sub brandul Kempinski
La ce bănci au depozite fondurile de pensii private Pilon II
ZF Agropower. Soţii Pană-Dinică s-au mutat din Piteşti în localitatea Cerna Vaideeni din judeţul Vâlcea, într-o casă moştenită pe care a transformat-o în spaţiu de cazare pentru turişti
Un salariu pe zi. Un dezvoltator SQL câştigă, în medie, 1.900 de euro net pe lună. Ana Vişian, BestJobs: Companiile care recrutează în acest moment pentru astfel de poziţii caută specialişti în Timişoara şi Bucureşti, iar jobul permite desfăşurarea activităţii de la distanţă
Automobile Dacia vede luminiţa de la capătul pandemiei: cifra de afaceri a urcat cu 17,2%, ajungând la 21,4 miliarde de lei, iar profitul a urcat cu 67%
ZF Private Health. Alina Tarcan, directorul Campusului Medical al reţelei Regina Maria Iaşi: Dezvoltarea noastră se va baza pe creştere organică şi atragerea altor furnizori de servicii medicale
Lecţii de Business. Eliodor Apostolescu, pufuleţii Gusto: Cine şi-ar fi imaginat că dacă lumea nu mai pleacă în concedii cu avionul creşte preţul pufuleţilor?
ZF Investiţi în România! Un proiect ZF şi CEC Bank. Valeriu Velciu, Electrotel: În criză trebuie să investeşti dacă vrei să supravieţuieşti. Noi avem contracte inclusiv cu firmele concurente
Lecţii de Business. Eliodor Apostolescu, pufuleţii Gusto: Cine şi-ar fi imaginat că dacă lumea nu mai pleacă în concedii cu avionul creşte preţul pufuleţilor? Luăm decizii din oră în oră, suntem într-o celulă de criză permanentă
Afaceri de la zero. Mihai şi Maria Pajereanu au adus în România brandul Coffee Dive şi plănuiesc anul acesta extinderea cu încă trei cafenele
Bulgaria, cea mai săracă economie din UE dar cu ambiţii de ţară euro, are printre cele mai puternice creşteri de preţuri din regiune. Guvernul aruncă în lupta cu inflaţia armament greu în care dominante sunt reducerile şi scutirile de taxe
Ziarul Financiar