Bănci și Asigurări

Abonamentele medicale au câştigat o luptă în faţa poliţelor private

Abonamentele medicale au câştigat o luptă în faţa...

Autor: Anelis Baciu, Georgiana Mihalache

10.01.2017, 00:05 1317

Deductibilitatea fiscală pentru abonamentele medicale achiziţionate de salariaţi în limita a 400 de euro pe an la fel ca în cazul poliţelor de sănătate a luat prin surprindere reprezentanţii companiilor de asigurări care rămân acum cu mai puţine atuuri în faţa competiţiei clinicilor private pe segmentul de retail. Pentru furnziorii de servicii medicale obţinerea deductibilităţii, chiar dacă doar parţială, este un o luptă câştigată în faţa asigurărilor, care în ultima perioadă au muşcat tot mai mult din businessul abonamentelor, oferind pe lângă servicii de prevenţie şi intervenţii chirurgicale.

Clinicile private au cerut în repetate rânduri acelaşi tratament fiscal ca şi asigurările şi cel mai probabil mai devreme sau mai târziu vor merge mai departe şi vor încerca să obţină şi deductibilitatea pentru angajatori, aşa cum se întâmplă în prezent în cazul poliţelor de sănătate.

„Acordarea de deductibilităţi abonamen­telor este o veste care ne surprinde, deoarece servi­ciile medicale furnizate sub forma de abonament sunt produse nereglementate. Clinicile ar trebui, similar pieţei asigurărilor, să respecte cerinţe de solvabilitate pentru că oferirea nu doar de servicii medicale, ci încurajarea oferirii de servicii sub forma de abonament ar trebui făcută după reguli stricte de management al riscurilor şi cu respectarea unor cerinţe de capital care să garanteze pacienţilor accesul la acoperirile din pachetele de prevenţie. Rămânem în aşteptarea unei discuţii publice pe acest subiect de importanţă majoră pentru tot sistemul de sănătate românesc”, a spus Dan Dobre, director comercial al Signal Iduna, cel mai mare jucător din piaţa asigurărilor de sănătate.

Deductibilitatea pentru abonamente nu ar trebui să aibă efecte majore asupra pieţei de asigurări de sănătate, segmentul în care asigurătorii şi-au pus mari speranţe pentru echilibrarea businessurilor dominate de RCA, în condiţiile în care cea mai mare parte poliţelor de sănătate sunt cumpărate de angajatori. Pe de altă parte, dezvoltarea pe zona de retail este pusă în pericol.

„O modificare prin acordarea deductibilităţii pentru abonamentele medicale plătite de angajaţi ar stimula, într-adevar, dezvoltarea pieţei de retail pentru abonamente de servicii medicale. În prezent, această piaţă este aproape inexistentă”, a spus Cristian Fugaciu, director general al Marsh, cel mai mare broker pe nişa asigurărilor de sănătate.

Piaţa asigurărilor de sănătate a început să crească susţinut de anul trecut, pe fondul majorării deductibilităţii de la 250 de euro la 400 de euro atât la angajat, cât şi la angajator. Majorarea deductibilităţii şi nevoia de diferenţiere a determinat o bună parte din companiile locale să treacă de la abonamente la poliţele de sănătate care acoperă pe lângă servicii de prevenţie şi intervenţii chirurgicale. 

Există reprezentanţii ai companiilor de asigurări care susţin că prin introducerea deductibilităţii fiscale în cazul abonamentelor se creează o confuzie în rândul populaţiei care va avea ca efect scăderea ritmului de creştere al vânzărilor de asigurări.

“Impactul va fi unul negativ. Prin simpla alăturare, într-un text important, precum cel al Codului fiscal, a serviciilor medicale oferite sub forma de abonament cu asigurările voluntare de sănătate, se crează o mare confuzie. Până la clarificarea naturii contractului de furnizare de servicii medicale sub forma de abonament, asigurările voluntare de sănătate îşi vor reduce ritmul actual de creştere şi vor continua să aibă o contributie nesemnificativă la dezvoltarea pieţei de asigurări. Deductibilitatea la abonamente duce la o competiţie suplimentară, dar creată artificial”, a explicat Sorin Mititelu, director general al BCR Asigurări de Viaţă.

Vânzările de asigurări de sănătate au crescut cu peste 20% anul trecut, până la 23 de milioane de euro, potrivit estimărilor din piaţă.

 

Clinicile private: Deschiderea de noi clinici şi spitale este efectul de termen lung al deductibilităţii

Marii jucători din piaţa de servicii medicale private sunt mulţumiţi de deductibilitatea parţială obţinută de abonamentele medicale şi afirmă că nu vor merge mai departe şi nu vor cere introducerea deductibilităţii şi pentru angajatori.

„Suntem mulţumiţi de obţinerea deductibilităţii fiscale pentru abonamentele medicale în cazul angajaţilor, nu vom merge mai departe cu încercarea de a obţine deductibilitate şi pentru angajatori. Este o decizie pe care am aşteptat-o demult, întrucât ne aduce un avantaj competitiv”, a explicat Mihai Marcu, fondatorul MedLife, cel mai mare jucător din piaţa de servicii medicale private.

Fady Chreih, CEO al reţelei Regina Maria, consideră că introducerea deductibilităţii fiscale va avea ca efect pe termen lung deschiderea de noi clinici şi spitale.

„Această măsură va duce, pe termen lung, la o dezvoltare şi mai accelerată a sistemului medical din România, prin sumele pe care furnizorii privaţi le vor reinvesti în deschiderea de noi clinici şi spitale la nivel national şi prin consolidarea infrastructurii medicale, în ansamblu”.

Operatorii medicali se aşteaptă ca după această măsură numărul românilor care achiziţionează abonamente medicale să crească. În prezent un milion de persoane au abonamente de sănătate.

„La fel ca în cazul deductibilităţii asigurărilor de sănătate facultative, este de aşteptat ca această măsură (deductibilitatea abonamentelor medicale - n.r.) să încurajeze un număr mai mare de angajaţi români să achiziţioneze abonamente de sănătate”, a spus Adrian Peake, directorul general al reţelei Medicover.

Piaţa abonamentelor medicale din România este estimată la 50 de milioane de euro anual, de circa două ori mai mult decât piaţa asigurărilor private de sănătate. Estimările indică că piaţa de abonamentelor medicale se va dubla până în 2020. ZF

Abrogarea plafonul de 5 x salariul mediu brut ca sumă maximă la care se calculează contribuţia de pensii şi CASS pentru persoanele ce realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor a ţinut capul de afiă în ultimele zile. Însă plafonarea este menţinută în unele cazuri. Consultantul fiscal Adrian Benţa explică cone beneficiază în continuare de plafonarea contribuţiilor.

- Pentru persoanele fizice ce desfăşoară activităţi independente sau pentru persoanele fizice ce realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, se păstrează plafonul maximal de 5 x salariul mediu pentru care se datorează contribuţia la asigurări sociale pensii.

- Persoanele fizice ce realizează venituri din activităţi independente sau din drepturi de proprietate intelectuală, datorează contribuţia la asigurările de sănătate pentru o bază lunară ce nu poate să fie mai mare de 5 x câştigul salarial mediu brut.

- În mod similar, şi persoanele ce realizează venituri din activităţi agricole sau din cedarea folosinţei bunurilor datorează contribuţia la sănătate pentru veniturile realizate. Şi în acest caz, plafonul maxim al contribuţiei la sănătate se determină pentru o bază lunară de 5 x câştigul salarial mediu brut.

- Pentru veniturile din arendă şi din chirii, se păstrează cheltuiala forfetară de 40%.

“Foarte important, pentru veniturile din investiţii (dividende, dobânzi, cedarea părţilor sociale şi a acţiunilor etc), nu se datorează contribuţia la sănătate, dacă persoana fizică realizează venituri ce sunt supuse deja contribuţiei la sănătate (venituri din salarii, pensii, activităţi independente etc).

Dacă veniturile din investiţii sunt singurele venituri ale persoanei fizice, se datorează contribuţia individuală la sănătate, însă baza de calcul nu mai este plafonată superior.

Celelalte prevederi ale ordonanţei intră în vigoare de la data publicării în Monitorul oficial a ordonanţei (06 ianuarie 2017)”, comentează Adrian Benţa.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO