Bănci și Asigurări

Adamescu a fost desemnat preşedinte al Consiliului de Supraveghere la Astra pentru patru ani

Adamescu a fost desemnat preşedinte al Consiliului de...

Autor: Marius Oncu

19.10.2015, 18:16 813

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a cerut în instanţă, la începutul lunii septembrie, falimentul Astra Asigurări, iar instanţa a respins recent un caz separat prin care compania cerea suspendarea deciziei ASF, luată la finele lunii august, de a cere falimentul.

La adunarea acţionarilor a participat doar Adamescu şi au votat prin corespondenţă două companii ale acestuia.

De asemenea, acţionariatul Astra a decis şi revocarea lui Ion Niţu din funcţia de vicepreşedinte al CS, precum şi numirea lui Gheorghe Ovidiu Călinescu în CS.

Tribunalul Bucureşti a amânat, săptămâna trecută, pentru data de 26 octombrie discutarea dosarului privind falimentul Astra, în cazul deschis în septembrie de ASF.

Consiliul ASF a decis la finele lunii august să ceară instanţei intrarea în faliment a Astra Asigurări, după ce compania, aflată în administrare specială, nu a reuşit să atragă 425 milioane lei la capital.

Compania de asigurări s-a aflat în proces de redresare financiară din februarie 2014, având că administrator special KPMG Advisory. La momentul anunţului ASF că va cere falimentul Astra, compania avea 1,8 milioane de asiguraţi, cu 2,5 milioane de poliţe valabile.

Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Mişu Negriţoiu, a declarat atunci că există bani pentru plata despăgubirilor la Astra şi că situaţia companiei nu este mai rea în prezent din acest punct de vedere, existând reclamaţii şi înainte pentru plata despăgubirilor.

ASF a depus pe 8 septembrie, la Tribunalul Bucureşti, cererea pentru deschiderea procedurii de faliment a Astra Asigurări, căreia ASF i-a retras autorizaţia de funcţionare la finele lunii august.

Acţiunea ASF a venit la numai o zi după ce Astra şi acţionarii sai, The Nova Group Investments România şi Epsilon Estate Provider, au deschis o acţiune proprie la Curtea de Apel Bucureşti cerând anularea deciziei ASF prin care autoritatea a hotărât închiderea procedurii de redresare financiară prin administrare specială, stabilirea stării de insolvenţă, declanşarea procedurii de faliment şi retragerea autorizaţiei de funcţionare Astra.

ASF a informat recent că transmite Tribunalului Bucureşti în cazul falimentului Astra o listă care include două firme, KPMG Restructuring SPRL şi Dascăl Insolvency SPRL, urmând ca instanţa să desemneze dintre acestea lichidatorul provizoriu al companiei de asigurări. KPMG Restructuring a fost administratorul special al Astra în perioada insolvenţei.

Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a informat, la ânceputul lunii octombrie, că a preluat 57.210 de dosare de daună de la Astra şi a primit 2.100 cereri de deschidere de dosare de daună, dintre care 367 erau deja procesate la momentul respectiv. FGA a încheiat procesul de transfer al dosarelor de daună, al contractelor de asigurare şi bazelor de date de la Astra.

Cea mai mare parte a poliţelor şi dosarelor de daună sunt în România, respectiv poliţe - 1,82 milioane şi dosare daună - 51.566. Pentru sucursala Astra din Germania, FGA a preluat 6.128 poliţe şi 193 dosare daună, pentru cea din Slovacia 22.752 poliţe şi 642 dosare daună, iar pentru Ungaria 191.241 poliţe şi 4.809 dosare daună.

Fondul este o schemă de garantare în domeniul asigurărilor şi are drept scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător.

Pentru a putea face plăţi în cazul Astra, FGA trebuie să aştepte o decizie definitivă a instanţei pentru deschiderea procedurii de faliment.

The Nova Group Investments România deţine o participaţie de 72,71% la Astra, iar Epsilon Estate Provider 26,27%. Cele două companii sunt controlate de omul de afaceri Dan Adamescu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO