• Leu / EUR4.7287
  • Leu / GBP5.3209
  • Leu / USD4.1834
Bănci și Asigurări

Adrian Marin, Generali: Asigurările RCA sunt majoritare pentru că românii reacţionează doar la fenomenul coercitiv

Adrian Marin, Generali: Asigurările RCA sunt majoritare pentru că românii reacţionează doar la fenomenul coercitiv

Autor: Andra Oprescu

29 apr 2015 373

Poliţele auto domină piaţa de asigurări deoarece clienţii aleg să se asigure doar atunci când sunt constrânşi să facă acest lucru, consideră  Adrian Marin, CEO al Generali România.

 Avem o piaţă dominată de asigurările auto, pentru că frecvenţa daunelor auto este cea mai mare din Europa Centrală şi de Est şi atunci este normal ca românii să se preocupe de asigurarea autoturismului mai intâi, pentru ca aici văd ei clar cele mai multe riscuri produse. De asemenea, asigurările auto obligatorii (RCA) deţin ponderea majoritară pentru că s-a demonstrat statistic că românii reacţionează doar la fenomenul coercitiv”, spune Marin.

Poliţele auto obligatorii au crescut cu 13% anul trecut, până la 2,8 miliarde de lei, ajungând astfel să reprezinte 43% din totalul poliţelor de asigurări generale.

În ansamblu, piaţa de asigurări a scăzut uşor anul trecut, primele brute subscrise de com­panii fiind în valoare de 8,1 miliarde de lei, cu 0,34% mai puţin faţă de nivelul din 2013. Gradul de penetrare a pieţei de asigurări în PIB a fost anul trecut doar 1,21%, în scădere faţă de nivelul de 1,29% înregistrat în anul 2013.

Adrian Marin spune că motivul pentru care piaţa este subdezvoltată este reprezentat de veniturile foarte mici ale populaţiei: “Aş vrea să vă reamintesc doar cât este salariul minim pe economie în România - 218 euro brut, cel mai mic din Europa, după Bulgaria -  şi care este cheltuiala pe cap de locuitor cu asigurările în România - 93 de euro/cap de locuitor. Vorbim de o piaţă de asigurări subdezvoltată, pentru că avem o putere de cumpărare foarte scazută la nivelul populaţiei”.

Pentru ca piaţa de asigurări să se poată dezvolta trebuie să existe un cumul de factori precum dezvoltare economică (care inseamnă investiţii), legislaţie şi educaţie pe termen lung, mai spune acesta.

“Partea pozitivă a pieţei româneşti rămâne, însă, potenţialul crescut datorită numărului mare al populaţiei, potenţialul investiţiilor care sunt corelate cu dezvoltarea economiei şi care, cu siguranţa, vor avea impact asupra pieţei de asigurări pentru ca vor fi accesate asigurările corporate speciale şi alte asigurări conexe”, adaugă Marin.

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7287
Diferență: 0,0804
Ieri: 4.7260
Azi: 4.1834
Diferență: -0,9635
Ieri: 4.2193
Azi: 5.3209
Diferență: 0,5366
Ieri: 5.3065
Azi: 4.2397
Diferență: 0,4145
Ieri: 4.2262