Cifrele de ieri dimineaţă de la Statistică, pentru luna noiembrie, exprimă o creştere semnificativă a inflaţiei. La conferinţa de presă de la BNR, în care a fost analizat cel de-al treilea raport despre dinamica inflaţiei din acest an, guvernatorul a subliniat apăsat că în legătură cu rezultatele din noiembrie nu are sens să ne facem iluzii. Va interveni legitatea pe care statisticienii o definesc “efect de bază” (baza în acest caz fiind rata lunară din noiembrie faţă de octombrie 2021) şi va schimba datele mişcării preţurilor în cea de-a 23-a lună a ciclului inflaţionist ce ne toacă nervii şi banii începând din ianuarie 2021.
Cum anume? Raportând datele din noiembrie anul acesta la cele din noiembrie anul trecut, când inflaţia a înregistrat cea mai mică rată lunară din întregul ciclu inflaţionist, determinând si scăderea ratei pe 12 luni din noiembrie faţă de octombrie 2021. Desigur, într-un proces inflaţionist “de împrumut”. Pentru că, la despărţirea de anul 2020, în România nu era niciun nor pe cerul preţurilor de consum. Şi niciun semn că s-ar putea stârni furtuna.
Am fost unica ţară din UE care, în decembrie 2020, am reuşit să ne situăm pe linia inflaţiei optime, cu o rată pe 12 luni de 2,06 la sută. Fapt care i-a permis băncii centrale ca, în şedinţa de politică monetară din 15 ianuarie 2021, să coboare dobânda de referinţă la 1,25 la sută. Era cea mai mică rată din istoria de 142 de ani a BNR. Numai că - aşa cum comentau atunci mulţi dintre criticii BNR - această rată nu era deloc mică în comparaţie cu vecinii noştri cehi, polonezi sau unguri. Şi, mai ales, în comparaţie cu Fed şi cu Banca Centrală Europeană.
Ce nu s-a înţeles bine? Că BNR deţinea, atunci, poziţia cea mai bună din întregul tablou din UE al mişcării preţurilor de consum. În plus, judecase corect următoarele mişcări ce urma să le facă pe această tablă de şah. Toţi ceilalţi competitori erau în poziţii cel puţin incomode. În anul premergător şocului inflaţionist global, de la începutul lui 2021, cea mai mare parte a zonei euro se confrunta cu un alt şoc: cel al temutei deflaţii.
Din septembrie 2021 însă, în zona euro, inflaţia a urcat şi a tot urcat. În august a sărit peste 9 la sută. În noiembrie, potrivit unor date preliminare, a urcat peste 10 la sută. Confirmarea o vom avea în 18 decembrie. Este, deci, cert că diferenţa dintre inflaţia noastră şi cea a zonei euro, departe de a fi una de fond, se dovedeşte a fi doar statistică, supusă “efectului de bază”.
Inflaţia a ajutat zona euro să scape de deflaţie. Dându-i chiar impresia, în iulie şi august 2021, că i-ar deschide o etapă de stabilitate a preţurilor. Ceea ce nu s-a întâmplat. Din septembrie 2021 inflaţia a intrat “în drepturi”, punând pe jar Banca Centrală Europeană. Când totul a devenit clar, când BCE a înţeles că inflaţia nu e tranzitorie ci de lungă durată, înlănţuind întreaga planetă, ştim ce a urmat. Mai întâi Fed, în martie anul acesta, apoi BCE în iulie, au pus punct relaxării monetare, politică făcută în sprijinul creşterii economice, activând dobânzile de politică monetară. Chiar cu riscul unei recesiuni…uşoare.
BNR, care a înţeles din 2021 că a “încasat” o doză puternică din inflaţia globală, ce rupe din veniturile şi din puterea de cumpărare a întregii noastre societăţi, a închis garda. În consecinţă, şi-a activat la timp dobânda de referinţă lovind inflaţia cu forţă. Iar dacă ieri, între datele statistice comunicate de INS, am avut dezamăgirea să nu vedem printre cifre scăderea ratei pe 12 luni, care ar fi fost semnalul începerii dezinflaţiei - nu înseamnă că acest semnal nu va veni în decembrie sau în ianuarie anul viitor. Important, acum, este să nu-i fie dată inflaţiei apă la moară ca să provoace în continuare răni greu de vindecat. Nici în planul gospodăriilor populaţiei, nici în cel al economiei! Pentru că un mesaj important tot am primit. Inflaţia noastră, care e “de împrumut”- în sensul că în proporţie de 80 la sută vine din inflaţia globală, cauza principală fiind umflarea preţurilor produselor şi serviciilor energetice, plus impactul lor asupra preţurilor la alimente si asupra costurilor de fabricaţie - a făcut câţiva paşi semnificativi înapoi. Chiar în noiembrie.
Dar ce a fost în noiembrie? De ce BNR a prevăzut, cu mult timp înainte, că în noiembrie va fi un “şoc”, o creştere semnificativă a ratei anuale? Răspunsul la aceste întrebări cere mai întâi o explicaţie. Rata anualizată, calculată pe 12 luni, oricare ar fi ele, se alimentează din trecut. Cu deosebire din salturile inflaţioniste mari din februarie până în mai 2022. Pentru că, din iunie şi până în octombrie, ratele lunare au fost în scădere la combustibili, la gazele naturale şi la energie termică. Semne de început de dezinflaţie! Semnalul încurajator este că acest proces nu s-a încheiat. Asta e vestea bună. Ratele lunare au continuat să fie rezonabile şi în noiembrie: 1,26 la sută la combustibili, 0,00 la sută la gaze, 1,75 la sută la electricitate. De ce, atunci, ratele pe 12 luni au fost de 20 la sută la combustibili, de 47 la sută la energie electrică şi de 37 la sută la gaze?
Cum am arătat deja, rata anualizată se alimentează din trecut. Şi e calculată, pe luna noiembrie anul curent, începând din noiembrie anul trecut. Iar anul trecut, în noiembrie, a fost un rezultat unic. Singura lună, din cele 23 de luni de inflaţie, când rata lunară a fost zero, zero, zero! Iar inflaţia anuală, în 2022, a urcat în noiembrie faţă de octombrie. Mai departe am văzut cum acţionează “efectul statistic de bază”: datele lunare din noiembrie 2022, raportate la zero din noiembrie 2021, au împins rezultatul în sus. Creşterile faţă de zero, măsurate în procente, sunt întotdeauna mari.
