Bănci și Asigurări

ANAF introducere un nou serviciu electronic pentru contribuabili: Din această lună ANAF va ţine seminarii web pentru informarea contribuabilor

ANAF introducere un nou serviciu electronic pentru...

Autor: Alexandru Nanu

10.05.2022, 09:01 6060

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a dezvoltat un nou serviciu electronic, SEMINARII WEB, care va fi pus la dispoziţia contribuabililor începând cu luna mai 2022, conform unui comunicat recent publicat pe pagina oficială a instituţiei.

Prin intermediul acestui serviciu unităţile fiscale vor susţine sesiuni online de informare a contribuabililor pe diferite teme de interes.

În luna mai temele seminariilor vor viza, în mod exclusiv, completarea şi depunerea Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice - formular 212.

Calendarul pentru seminariile din luna mai este următorul:

  • 11.05.2022 (10:00) - Completarea şi depunerea declaraţiei unice pentru venituri din activităţi agricole;
  • 13.05.2022 (12:00) - Completarea şi depunerea declaraţiei unice pentru veniturile din profesii liberale;
  • 16.05.2022 (14:00) - Completarea şi depunerea declaraţiei unice pentru venituri din prestarea activităţilor de înfrumuseţare/întreţinere corporală;
  • 17.05.2022 (14:00) - Completarea şi depunerea declaraţiei unice pentru venituri din activităţi independente;
  • 18.05.2022 (14:00) - Completarea şi depunerea declaraţiei unice pentru veniturile obţinute din meditaţii particulare;
  • 19.05.2022 (10:00) - Completarea şi depunerea declaraţiei unice pentru veniturile din activităţi comerciale;
  • 20.05.2022 (11:00) - Completarea şi depunerea declaraţiei unice pentru veniturile din investiţii.

Instituţia le reaminteşte contribuabililor că pentru completarea şi depunerea declaraţiei unice, contribuabilii pot obţine informaţii şi astfel:

· apelând Serviciul central de asistenţă telefonică a contribuabililor-Call–center, la numărul de telefon 031.403.91.60;

· prin e-mail, accesând Formularul de contact disponibilpe portal https://www.anaf.ro/asistpublic/ şi în serviciul SpaţiulPrivatVirtual

· urmărind canalul de Youtbe al ANAF, unde vor fi publicatematerialevideo/modele de completare a Declaraţiei unice.

Lista seminariilor ce se vor susţine lunar şi link-ul pentru înscrierea participanţilor se vor publica pe site-ul ANAF în secţiunea Asistenţă contribuabili–Servicii oferite contribuabililor.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO