Bănci și Asigurări

ARB nu-şi găseşte preşedinte executiv de trei luni

ARB nu-şi găseşte preşedinte executiv de trei luni

Autor: Claudia Medrega, Razvan Voican

26.09.2011, 11:21 1074

Radu Gheţea, preşedintele consiliului, afirmă că foarte puţine dosare sunt eligibile, fără a indica ce se va întâmpla cu procesul de selecţie din vară.

"Când o să avem o numire o să o anunţăm. Deocamdată, funcţia de preşedinte executiv este girată de domnul Barbu Constantin. Au fost multe CV-uri trimise, dar sunt foarte puţine calificabile." În aceste condiţii, una dintre ţintele principale ale modificării statutului ARB - alegerea unui preşedinte executiv cu funcţie de susţinere a intereselor breslei - rămâne neîndeplinită. După ce în iulie nu a fost ales nimeni, decizia a fost amânată pentru septembrie, însă şi această lună se apropie de sfârşit fără să fi fost ales un nume.

Barbu Constantin face parte de mulţi ani din staff-ul ARB, având câteva apariţii publice sub titulatura de consilier sau director general mai apoi, fără a avea însă backgroundul necesar ocupării poziţiei de preşedinte executiv.

Una dintre principalele condiţii cerute în selecţia din iunie este deţinerea unei experienţe bancare relevante într-o poziţie de conducere în top managementul unei instituţii de credit din România. De asemenea se cer abilităţi de comunicare şi vorbirea fluentă a limbii engleze în vederea reprezentării ARB şi la nivel internaţional.

Printre numele vehiculate drept candidaţi care şi-au depus dosarul pentru funcţia de preşedinte executiv al ARB se numără Mihai Bogza, preşedintele consiliului de administraţie al Bancpost, Emil Ghizari, fost director general al Transfond şi fost prim-viceguvernator al BNR, şi Simona Fătu, fost vicepreşedinte executiv pe corporate al Volksbank.

Surse bancare afirmau în vară că nici un candidat nu a avut suficientă susţinere în rândul membrilor consiliului director al ARB. Acesta este format din Radu Gheţea, preşedintele CEC Bank şi preşedinte al consiliului, Petre Bunescu, director general adjunct al BRD şi vicepreşedinte al consiliului, Steven van Groningen, preşedintele Raiffeisen, Sergiu Oprescu, preşedintele executiv al Alpha Bank, Oana Petrescu, vicepreşedinte executiv al BCR, Laurenţiu Mitrache, preşedintele executiv al Bank Leumi, şi Gheorghe Muntean, directorul sucursalei Bucureşti a Italo- Romena - toţi cinci membri ai acestei structuri decizionale a asociaţiei.

Cel mai apropiat de profilul cerut ar fi Mihai Bogza, care a ocupat până la începutul acestui an şi funcţia de preşedinte executiv al Bancpost. Surse bancare afirmă că acesta a rămas cu un nivel de implicare minim în treburile băncii cu capital grecesc, astfel încât funcţia de la ARB ar reprezenta o soluţie de exit bine-venită cu atât mai mult cu cât salariul vehiculat se ridică la rangul unui şef de bancă, fiind de aproximativ 10.000 de euro.

Radu Gheţea, actualul preşedinte al consiliului director, a fost ani de zile şi top executiv de bancă comercială şi preşedinte al ARB cu rol de re pre zen tare publică, identificându-se cu imaginea asociaţiei. După discuţii îndelungate, ARB a reuşit în primăvara trecută să-şi modifice statutul astfel încât să înfiinţeze o poziţie de preşedinte executiv independentă de vreuna dintre instituţiile de credit membre. Gheţea ar fi avut toate şansele să devină preşedinte executiv dacă nu i-ar fi fost reînnoit mandatul de preşedinte al CEC, însă Ministerul Finanţelor l-a confirmat în funcţie astă-primăvară. În aceste condiţii, va trebui să cedeze rolul de "imagine" a ARB dacă în cele din urmă va fi ales un preşedinte executiv al organizaţiei.

Conform noului statut, preşedintele executiv va asigura managementul de zi cu zi al asociaţei, iar consiliul director va aproba acţiunile strategice.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO