Bănci și Asigurări

ARB: Numărul clienţilor persoane fizice care au cerut amânarea ratelor a urcat la aproximativ 260.000. Până în 10.000 de companii au depus solicitări de suspendare a plăţii ratelor

ARB: Numărul clienţilor persoane fizice care au cerut...

Autor: Claudia Medrega

24.04.2020, 11:58 155

Aproximativ 260.000 clienţi persoane fizice şi până în 10.000 de companii au depus până în prezent solicitări de suspendare a plţăii ratelor, ceea ce reprezintă 17% dintre creditele acordate persoanelor fizice şi sub 10% din totalul creditelor accesate de persoanele juridice, potrivit datelor centralizate de Asociaţia Română a Băncilor (ARB).

„Băncile din România au soluţionat deja peste 65% din cele aproximativ 270.000 de solicitări primite de la clienţii persoane fizice şi juridice pentru suspendarea obligaţiilor de plată lunare din contractele de credit încheiate cu acestea, totalizând astfel 175.000 de soluţionări, restul fiind în curs de procesare. Solicitările de suspendare la plata creditelor s-au efectuat atât în baza măsurilor proactive adoptate de bănci pentru a sprijini clienţii afectaţi de pandemia COVID-19, cât şi în baza prevederilor OUG 37/2020”, a transmis ARB.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO