Bănci și Asigurări

Asito Kapital a subscris prime brute de 8,7 mil. euro anul trecut

08.02.2007, 19:33 33

Societatea de asigurare Asito Kapital (fosta Lukoil Asito), afiliata grupului petrolier Lukoil, a subscris anul trecut prime brute in valoare de 30,6 milioane de lei (8,7 milioane de euro), in crestere cu 20% fata de 2005. Compania a inregistrat o crestere sub nivelul de peste 30% inregistrat per ansamblu de piata asigurarilor in 2006.
"Cresterea a fost determinata de majorarea veniturilor de la clientii din afara grupului. Cea mai mare evolutie in anul 2006 au avut-o politele de asigurare de accidente de persoane si Cargo, primele inregistrand o crestere de 5,98 ori, iar celelalte de 2,57 ori", a declarat pentru ZF Marcel Pirciog, directorul general al Asito Kapital.
Compania a platit anul trecut indemnizatii in valoare de 12,9 milioane de lei (3,66 milioane de euro), de 3,59 ori mai mult decat in 2005. "Cele mai multe indemnizatii s-au platit pentru politele CASCO, iar cea mai mare s-a platit pentru o dauna produsa la finele lui 2005 si a fost in valoare de 1,75 milioane de dolari", a spus Pirciog. El a explicat ca firma nu a fost afectata puternic de paguba respectiva deoarece retinerea pe acest risc a fost de 2%, restul fiind cedat in reasigurare.
Asito Kapital a decis anul trecut sa renunte la licenta pentru asigurari de viata si nu are in plan sa reintroduca aceasta categorie de asigurari in viitorul apropiat in obiectul de activitate.
"Pentru 2007 am bugetat o crestere de aproximativ 15% in euro si de peste 40% la veniturile inregistrate de la terti. Cresterea va fi realizata atat prin vanzari directe, cat si prin intermediul brokerilor de asigurare", a afirmat Pirciog.
Dintre politele vandute de Asito Kapital cele mai mari ponderi le au acceptarile in reasigurare (42,8%), asigurari Cargo (23,84%) si accidentele personale (18,7%).
"Pentru acest an estimam o crestere a ponderii asigurarilor auto CASCO undeva spre 12-15% in detrimentul acceptarilor in reasigurare. Credem ca in aceasta zona este loc destul de mult daca ne gandim ca 60% din piata asigurarilor din Romania este reprezentata de asigurarile auto", a spus reprezentantul Asito Kapital. Asigurarile CASCO au reprezentat anul trecut 8,93% din portofoliul asiguratorului.
Societatea Asito Kapital are un capital social de 8,77 milioane de lei (2,4 milioane de euro) si are ca actionar majoritar compania Norcross Insurance Company Limited - 99,92%, inregistrata in Marea Britanie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO