Seria afirmaţiilor tendenţioase şi complet nefondate privind opţiunea BNR de a nu mai valorifica în ultimii zece ani, prin efectuarea de depozite (la contrapartide private), rezerva de aur a României menţinută la Londra, a fost reluată marţi seară de către dl. Lucian Isar în cadrul unei emisiuni televizate.
Sunt necesare câteva precizări pe acest subiect în completarea materialelor recente ale colegilor mei: Victor Andrei, Despre administrarea rezervei de aur a României, 10 august 2016; Alina Constantinescu, Despre risc şi randament în administrarea rezervei de aur a ţării, 18 august 2016; Cătălin Dumitrescu, Răspuns unui coleg de generaţie, 8 septembrie 2016.
1. Decizia din anul 2006 privind suspendarea depozitelor de aur în favoarea celor în valută a fost adoptată de către Comitetul de administrare a rezevelor internaţionale ale României (CARI) şi s-a subordonat orientărilor de natură strategică ale Consiliul de administraţie. Decizia a fost determinată de reducerea substanţială a ratelor de dobândă oferite pentru depozitele de aur.
Dată fiind limita de expunere faţă de entităţile private, altele decât cele emitente de obligaţiuni garantate cu active, a fost vizată tocmai creşterea rentabilităţii aşteptate a rezervelor totale (aur Ă valute) prin efectuarea de depozite în valută care erau remunerate la rate superioare de dobândă, cu menţinerea accentului pe siguranţa şi lichiditatea plasamentelor, obţinerea de venituri reprezentând un obiectiv secundar.
Ţin să subliniez faptul că ratele de dobândă invocate marţi seară în emisiunea TV se situează mult peste nivelurile care ar fi putut fi obţinute de către orice bancă centrală în ultimii zece ani pentru depozitele la contrapartide private cu bonitate acceptata de o banca centrala.
În susţinerea acestei afirmaţii, în următorul tabel sunt prezentate, pe de o parte, ratele de dobândă cotate de către brokerul menţionat de dl. Lucian Isar, pentru depozitele de aur în data de 13 septembrie 2016 pentru maturităţile de o lună şi un an, iar pe de altă parte ratele de dobândă indicative cotate de către patru contrapartide private, eligibile pentru BNR în cazul tranzacţiilor de titluri cu venit fix (care nu presupun asumarea de expunere la riscul de credit prin depozite), pentru aceleaşi scadenţe, în prima parte a zilei de 14 septembrie 2016:
Contrapartide BNR | Rata depo medie pt. cele 4 contrapartide BNR | |||||
Brokerul menţionat de Lucian Isar | A | B | C | D | ||
Rating termen scurt | -- | P-1 | P-1 | P-2 | P-2 | |
Rating termen lung | Ba1 | A1 | A1 | A3 | A3 | |
Rata depo aur 1 lună (%) | 0.00 | -0.50 | 0.10 | -0.20 | -0.40 | -0.25 |
Rata depo aur 1 an (%) | 1.04 | 0.35 | 0.25 | 0.00 | 0.00 | 0.15 |
Datele prezentate de către Lucian Isar nu sunt potrivite pentru profilul de risc al băncilor centrale, nici chiar al unor bănci comerciale. Reiterez faptul că plasamentele BNR, ce se subordonează principiului prudenţei, trebuie efectuate la contrapartide solide din punct de vedere financiar şi reputaţional, ce beneficiază de calificative de credit dintre cele mai ridicate din partea principalelor agenţii de rating la nivel global (S&P, Moody’s şi Fitch). Asumarea de expuneri la riscul de credit faţă de entităţi precum brokerul menţionat (cu ratinguri situate în categoria speculativă – Ba1, el se încadrează în această clasă) ar fi putut produce pierderi pecuniare şi reputaţionale de neacceptat pentru o instituţie precum BNR.
După cum se poate observa în tabel, ratele de dobândă care ar fi putut fi obţinute de către banca centrală la data de 14 septembrie 2016, se situează mult sub cele cotate de către brokerul menţionat în emisiunea TV. Pentru maturitatea de o lună, trei dintre cele patru contrapartide BNR cotau rate negative de dobândă; altfel spus, în cazul în care banca centrală ar fi decis să plaseze depozite cu scadenţa la o lună la aceste contrapartide nu ar fi încasat, ci ar fi plătit dobândă.
Diferenţialul major de dobândă este datorat în mare parte calităţii de credit inferioare a brokerului menţionat (aşa cum rezultă şi din ratingurile din tabel). Brokerul respectiv nu numai că prezintă un risc de credit mai mare decât cel pe care BNR îsi permite să şi-l asume, dar nici măcar nu oferă servicii financiare în mod direct băncilor centrale.
Precizez faptul că ratele de dobândă indicative cotate pentru depozitele de aur de către contrapartidele private ale băncii centrale la care s-ar fi putut efectua în ultimii zece ani depozite - în cazul în care Consiliul de administraţie ar fi permis acest lucru şi avându-se în vedere parametrii de risc agreaţi şi alte considerente relevante – s-au situat în teritoriu negativ pe o perioadă foarte lungă de timp.
În consecinţă, calculele d-lui Lucian Isar privind “câştigurile” pierdute de BNR pentru că nu a plasat aurul în depozite sunt pure fantezii.
2. Totodată, pe parcursul emisiunii, băncii centrale i s-au adus reproşuri pentru faptul că în anul 2009 nu a contractat un împrumut de la Banca Reglementelor Internaţionale (BRI), colateralizat cu rezerva de aur a României. Pentru a susţine acest reproş, a fost oferită informaţia conform căreia zece bănci au împrumutat sume substanţiale în dolari americani de la BRI, pe care le-au gajat cu aur.
În momentul în care a fost întrebat de către prezentatorul emisiunii dacă cele zece bănci erau bănci centrale, susţinătorul afirmaţiilor a spus că nu cunoaşte acest aspect deşi se vedea clar, din titlul graficului prezentat, că entităţile respective erau bănci comerciale, în nici un caz bănci centrale. Aceasta dovedeşte în mod clar maniera tendenţioasă în care sunt susţinute astfel de acuzaţii complet nefondate.
Decizia autorităţilor din România de a contracta un împrumut de la FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană în anul 2009 a fost asumată politic de către guvern şi parlament fiind percepută ca fiind cea mai bună opţiune pe care o avea la dispoziţie la momentul respectiv statul român în baza analizelor realizate de către zeci de specialişti români şi străini şi a informaţiilor disponibile atunci. O eventuală gajare a aurului, în contextul dat, pentru atragerea de fonduri ar fi diminuat şansele României de a obţine ulterior, în termeni acceptabili, un împrumut suplimentar în caz de urgenţă.
În acelaşi timp, o asemenea opţiune ar fi putut eroda masiv credibilitatea externă a ţării la momentul semnării acordului de finanţare dat fiind faptul că, de regulă, aurul se foloseşte drept colateral doar în ultimă instanţă. Totodată, un eventual împrumut de la BRI s-ar fi oprit la BNR şi nu ar fi avut utilitate pentru bugetul statului.
În plus, comparaţiile privind costurile cu plata dobânzilor invocate de dl. Lucian Isar nu au relevanţă. De fapt, toate costurile privind acordul cu FMI s-au acoperit în bilanţul BNR care a depus eforturi ca, în această perioadă să înregistreze profit.
3. Un alt aspect adus în discuţie a fost legat de deciziile de dată mai recentă ale băncilor centrale din Polonia şi Bulgaria de a relua activitatea de plasare de depozite de aur. Întrebarea este: pentru un câştig similar celui înregistrat de banca centrală poloneză - de aproximativ 300 mii echivalent euro în perioada 2014-2015, nicidecum cifrele de milioane de euro sugerate de dl. Isar - s-ar fi justificat asumarea de către BNR a riscurilor de credit şi reputaţional asociate acestui tip de plasament? Nu cred!
În ton cu abordarea analistului economic s-ar putea invoca drept contraargument faptul că alte bănci centrale, precum cele din Austria şi Letonia, nu efectuează plasamente de aur la contrapartide private.
Subliniez însă că principalul motiv pentru care BNR a menţinut restricţia privind plasamentele (valută şi aur) la contrapartide private este reprezentat de câştigul pecuniar minor comparativ cu riscurile prea mari – în contextul economic şi financiar global dat - asociate acestui tip de plasament.
4. Este important de menţionat şi faptul că, în ultimii ani, specialiştii BNR au identificat şi propus în comitetele de specialitate interne o serie de alte oportunităţi investiţionale a căror exploatare, în condiţii de prudenţă şi eficacitate, a condus la creşterea veniturilor obţinute în cadrul activităţii de administrare a rezervelor internaţionale ale României.
Aici precizăm că a fost extins coşul valutelor de rezervă pentru efectuarea de investiţii la randamente superioare şi au fost aprobaţi noi emitenţi, contrapartide şi instrumente financiare în scopul acoperirii cheltuielilor de funcţionare ale băncii şi obţinerii de profit, fără periclitarea îndeplinirii obiectivelor privind stabilitatea preţurilor şi stabilitatea financiară.
Paul Văleanu este şef serviciu, Serviciul administrarea rezervelor internaţionale, Direcţia operaţiuni de piaţă BNR
