Bănci și Asigurări

Care au fost cele mai creditate sectoare la finalul anului 2021. Finanţarea agriculturii s-a mai revigorat, avansând cu 14,6%, în timp ce creditarea construcţiilor a urcat cu peste 15%, iar creditele pentru servicii şi industrie cresc cu circa 12%

Care au fost cele mai creditate sectoare la finalul...

Autor: Mircea Nica

18.03.2022, 16:40 136

♦ Agricultura rămâne la o pondere a creditelor acordate de bănci sub 5%, în timp ce ritmul de creştere s-a apropiat din nou de 15% ♦ Creditele pentru sectorul serviciilor reprezintă în continuare un sfert din totalul creditelor acordate de bănci în economia locală, cu un sold de 133,1 mld. lei, în creştere cu 12,3% ♦ Creditele pentru industrie şi construcţii ţin pasul, consemnând un avans de 11,9%, respectiv 15,1% la finalul lui 2021.

Agricultura şi-a continuat pe par­cursul anului 2021 evoluţia ca unul dintre cele mai efervescente sec­toare creditate de băncile locale, ajun­gând la un sold al creditelor acor­date şi angajamentelor asumate de bănci de 23,5 mld. lei la finalul anu­lui 2021, cu 14,6% mai mult com­parativ cu nivelul de la finalul anului 2020, conform celor mai re­cente date ale BNR.

Sectorul agriculturii a prezentat in­teres atât pentru băncile comer­cia­­le, cât şi pentru Uniunea Eu­ro­pea­nă, punându-se accentul de-a lungul timpului pe acest domeniu prin in­ten­sificarea programelor de cre­di­tare sectorială. Deşi efortul susţinut pe agricultură a adus creşteri susţi­nute de două cifre în ceea ce priveşte soldul finanţărilor, ponderea credi­te­lor pentru acest sector s-a men­ţinut sub 5% din totalul creditelor acordate de bănci în economia locală. La finalul anului 2021, pon­de­rea agriculturii se afla la un nivel de 4,5%, cu doar 1 punct pro­centual mai mult faţă de ponderea de la finalul anului 2020.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO