Bănci și Asigurări

Bancherii reproseaza BNR prudenta excesiva si regulile prea stricte la creditare

19.05.2005, 19:18 19

Politica monetara promovata de Banca Nationala a Romaniei (BNR) este mult prea prudenta si limiteaza dezvoltarea intermedierii bancare, iar reglementarile in privinta creditelor ar trebui sa fie mai flexibile, au afirmat bancherii prezenti la un seminar organizat, de Nine O''Clock si BNR.

Misu Negritoiu, directorul general adjunct al ING Bank, apreciaza ca actiunile de limitare a fondurilor straine sunt mult exagerate comparativ cu pericolul real pe care acestea le-ar avea pentru economia romaneasca.

Potrivit lui Negritoiu, BNR greseste luand ca exemplu situatia pietelor emergente, precum cele din Asia si America Latina, in primul rand pentru ca Romania este ancorata la Uniunea Europeana, iar riscul de tara s-a imbunatatit semnificativ. In opinia directorului ING, marjele oferite de piata romaneasca nu sunt atractive, fiind apusa "epoca de aur" cand jocul convergentei atragea fondurile speculative.

"Ce ne ferim atat de investitorii straini? Ei formeaza piata. Am tot respectul pentru o politica monetara prudenta, pentru a nu expune Romania la socuri. A fost evitata orice criza, dar a rezultat un sistem bancar restrans, chiar daca solid", a adaugat Negritoiu.

El sustine ca pastrarea restrictiilor pentru plasamentul in titluri de stat limiteaza dezvoltarea pietelor de obligatiuni, intrucat investitorii straini au nevoie de o referinta.

Mai mult, directorul ING a aratat ca BNR are o politica monetara ce nu vizeaza si sustinerea pietei financiare, fiind prea putin interesata de promovarea unor acte normative care sa sustina dezvoltarea unor instrumente mai complexe.

Pe de alta parte, Negritoiu crede ca este incorecta liberalizarea asimetrica a contului de capital, aducand ca exemplu restrictiile pentru rezidenti la plasamentele in strainatate.

La randul sau, presedintele BRD - Groupe Societe Generale, Patrick Gelin, a afirmat ca reglementarile privind creditarea, in special pe segmentul de clientela corporativa, sunt mult prea stricte fata de orice alta tara din zona. El vede necesara o schimbare a acestor norme in perioada urmatoare, in sensul flexibilizarii.

Gelin apreciaza ca sistemul bancar este cel mai avansat si mai pregatit domeniu din Romania pentru aderarea la Uniunea Europeana.

Totusi, presedintele BRD a aratat ca exista inca o mare deficienta la nivelul serviciilor si ca romanii nu au capatat inca o cultura a lucrului cu clientii.

Proaspatul presedinte al Bancpost, Mihai Bogza, a afirmat ca absenta unor servicii bancare este explicabila in buna masura si prin insuficienta dezvoltare a pietei, nepregatita pentru un anume gen de produse. Potrivit lui Bogza, bancile sunt foarte motivate sa aduca pe piata noi produse si servicii.

"Daca ar exista conditii pentru a le pune in practica, bancile le-ar exploata. Exista un mare apetit pentru cote de piata, iar daca adunam tintele declarate de fiecare banca, atunci in 2006 vom ajunge la 200%", a spus Bogza.

In opinia presedintelui Bancpost, sunt necesare analize mai aprofundate la nivelul sistemului bancar, iar solutia o reprezinta intarirea capacitatii Asociatiei Romane a Bancilor.

"ARB ar trebui sa fie focalizata ceva mai puternic pe dezvoltarea mediului de afaceri si nu doar pe reactii la diferite propuneri legislative. Este mai bine ca bancile sa-si concentreze eforturile pentru asemenea analize, decat sa le dezvolte solitar", a spus Bogza.

Oficialul Bancpost anticipeaza unele fuziuni sau achizitii in urmatoarea perioada, dar numarul institutiilor de credit va ramane constant, intrucat o serie de actori internationali isi vor deschide propriile reprezentante.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO