Bănci și Asigurări

BCR oferă clienţilor cu credite garantate cu ipotecă dobândă fixă timp de cinci ani. Rata scade în medie cu 20%

BCR oferă clienţilor cu credite garantate cu ipotecă dobândă fixă timp de cinci ani. Rata scade în medie cu 20%

Autor: Liviu Popescu

07.09.2015, 11:51 14068

BCR, cea mai mare bancă locală după active, va oferi clienţilor cu credite imobiliare şi celor cu împrumuturi cu garanţie ipotecară o dobândă de 4,95% pe an, dar şi posibilitatea de a avea timp de cinci ani dobânda fixă. Ulterior, acesta va fi calculată la nivelul Euribor la trei luni plus 3%. În cazul creditelor de consum cu ipotecă, dobânda este mai mare cu 1%. În prezent, Euribor la trei luni este la minus 0,03% pe an.

Unul dintre scenarii ar fi ca ajustarea puternică a dobânzii să fie condiţionată de renunţarea la litigii astfel încât oferta BCR să se justifice într-o mai mare măsură din punct de vedere al eficienţei şi al profitabilităţii. Însă, oficialii BCR au explicat că nu se condiţionează renunţarea la litgii.

„Nu se condiţionează renunţarea la litigii. În primele patru zile, circa 3.000 de clienţi au apelat la această ofertă. Nu se schimbă perioada de rambursare. Oferta este valabilă şi pentru creditele noi. Oferta este trimisă pe mail”, a spus Dana Demetrian, vicepreşedintele retail şi private banking al BCR.

Reprezentanţii băncii spun că oferta este adresată celor cu credite imobiliare, ipotecare sau de consum cu ipotecă în derulare.

 
AFACERI DE LA ZERO