Bănci și Asigurări

BERD va garanta până la 65% din fiecare credit acordat de Raiffeisen Bank, în baza unui acord de împărţire a riscurilor care poate ajunge la 100 mil.euro

BERD va garanta până la 65% din fiecare credit acordat...

Autor: Roxana Rosu

07.02.2022, 12:08 271

BERD garanta până la 65% din fiecare imprumut acordat de Raiffeisen Bank clienţilor eligibili, angajamentul putând ajunge la 100 de milioane de euro, conform unui acord de împărţire a riscurilor semnat de instituţii.

Acordul este conceput pentru a permite BERD să garanteze expunerile Raiffeisen Bank faţă de companiile locale. 

„Vrem sa ne asiguram ca firmele din Romania au acces la o gama mai diversificata de surse de finantare, potrivite nevoilor lor. Impartirea riscurilor este un instrument nou in cadrul portofoliului nostru de produse, continuand astfel sa oferim finantare care incurajeaza investitiile si cresterea economica.”, a declarat Mark Davis, director regional BERD pentru Romania si Bulgaria.  

BERD este un important investitor institutional in Romania. Pana in prezent BERD a investit 9,3 miliarde de euro in 477 de proiecte in tara, iar 77% din investitiile BERD sunt in sectorul privat. 

"Prin acest cadru de impartire a riscurilor semnat cu BERD, diversificam gama de produse oferite segmentului corporativ si ne mentinem angajamentul de a sprijini proiectele clientilor nostri, contribuind in acelasi timp la dezvoltarea durabila a companiilor din Romania” a spus Silviu Toma, Director Executiv, Finantari Structurate si de Proiecte, la Raiffeisen Bank. 

Raiffeisen Bank are peste 20 de ani de activitate pe piata bancara din România si peste 2,22 milioane de clienti, persoane fizice si juridice. Banca are peste 4.600 de angajati, 300 de agentii in toata tara, 660 de ATM-uri, 450 de masini multifunctionale (MFM-uri) si o retea de peste 25.600 de POS-uri. 


 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO