Bănci și Asigurări

BNR le ţine din scurt. Băncile din România sunt supracapitalizate, indicatorul de solvabilitate fiind la maximul deceniului

BNR le ţine din scurt. Băncile din România sunt...

Autor: Claudia Medrega

03.09.2018, 00:07 1140

Indicatorul de solvabilitate - unul dintre cei mai importanţi indicatori urmăriţi de Banca Naţională, care arată cât de bine este capitalizată o instituţie de credit - a depăşit la sfârşitul primului semestru al anului pragul de 20%, ajungând la cel mai mare nivel din ultimul deceniu.

Acest indicator este acum peste nivelul reglementat la nivel european, de 8%, şi peste minimul recomandat de banca centrală, de 10%, ceea ce se înseamnă că există semne pentru ca băncile să intensifice creditarea economiei.

În timp ce creditarea privată la nivelul sistemului bancar a  început anul 2018 cu o creştere de 6,8%, iar în martie avansul a ajuns la 6,1%, în luna iunie, stocul total al creditelor acordate de bănci populaţiei şi companiilor avansa cu 6,8% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, până la un nou maxim de 242,2 mld. lei, potrivit datelor anun­ţate de BNR. Acesta este cel mai mare ritm de creştere iunie/iulie din ultimii nouă ani. Creditele în lei au fost în continuare motorul, înregistrând creşteri de două cifre, în timp ce împrumuturile în valută şi-au continuat declinul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO