Bănci și Asigurări

BRD a fost premiată de publicaţia americană Global Finance pentru portofoliul de servicii şi produse de trade finance

BRD a fost premiată de publicaţia americană Global...

Autor: Roxana Rosu

29.01.2024, 14:04 153

BRD Groupe Société Générale a primit premiul ”Best Trade Finance Provider” din partea publicaţiei americane Global Finance,  în cadrul competiţiei anuale “The World’s Best Trade Finance Providers 2024”, care îi desemnează pe cei mai buni furnizori de servicii şi produse de trade finance din peste 100 de ţări şi teritorii.

"Acest premiu Best Trade Finance Provider ne onorează şi, de asemenea, reflectă angajamentul BRD faţă de excelenţă, precum şi contribuţia noastră la dezvoltarea şi creşterea economiei româneşti. Sunt mândră că echipele noastre de Global Transaction Banking reuşesc, an după an, să menţină un nivel foarte ridicat al serviciilor şi le mulţumesc clienţilor noştri - fie că sunt corporaţii mari sau IMM-uri - pentru încrederea constantă pe care ne-o acordă", a spus Maria Rousseva, CEO-ul BRD Groupe Société Générale.

Editorii Global Finance au selectat câştigătorii pe baza unor criterii care includ volumul tranzacţiilor, diversitatea şi acoperirea serviciilor, calitatea acestora, competitivitatea preţurilor şi inovarea tehnologică. Evaluarea s-a bazat pe calificativele acordate de analişti din industrie, directori executivi ai companiilor şi experţi în tehnologie.

Soluţia FINTRA de la BRD este fundamentată pe angajamentul irevocabil de plată la termen prin acreditiv documentar emis de bancă şi contribuie semnificativ la reducerea decalajului de finanţare dintre parteneri. Volumul acreditivelor de import a înregistrat o creştere cu 45% în 2023, comparativ cu anul precedent

Premiul « Global Finance » pentru activitatea de trade finance se adaugă distincţiilor obţinute de BRD în factoring. Conform ultimelor date disponibile la nivelul Factors Chain International, BRD este pe locul 11 mondial la categoria ”Cel mai bun factor de import şi export” (din circa 400 de factori din peste 90 de ţări din întreaga lume) şi deţine un sfert din piaţa românească a factoringului.

Specializată în domeniul bancar şi al pieţelor financiare, revista Global Finance a fost fondată în 1987 la New York si are peste 50.000 cititori în 193 de ţări.  

BRD Groupe Société Générale operează o reţea de 432 de unităţi. Activele totale ale băncii atingeau, la finalul lunii septembrie 2023, 77 miliarde lei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO