Bănci și Asigurări

Cand vine vorba de credite, euro este moneda cea mai tentanta

19.01.2005, 00:00 7



Creditele in euro au fost si in noiembrie cele mai atractive, soldul lor inregistrand o crestere de 4,4%, pana la 254.402 miliarde de lei (6,5 miliarde de euro), indica datele Centralei Riscurilor Bancare de la banca centrala. Ponderea acestora in totalul creditarii a ajuns astfel la 46,6%.



Centrala supravegheaza expunerile fata de un singur debitor, mai mari sau egale cu 200 de milioane de lei, care reprezinta 81,2% din totalul creditelor acordate si a angajamentelor asumate de sistemul bancar.



La inceputul anului trecut, euro era prezent in numai 38,5% din creditele acordate. Cresterea ponderii a avut loc chiar in contextul scaderii in termeni nominali a cursului de schimb, astfel ca, exprimata in valuta, aceasta crestere este mai mare. Aprecierea nominala a monedei nationale a fost totodata motorul migrarii creditarii spre valuta, costul acestor imprumuturi fiind astfel diminuat.



Soldul creditelor in lei a crescut in noiembrie cu 1,47%, pana la 145.899 miliarde de lei (3,7 miliarde de euro). Astfel, ponderea detinuta de leu in structura creditarii a scazut la 26,6%. La inceputul anului 2004 leul era prezent in aproape 30% din creditele acordate.



Perdantul anului a fost dolarul. Ponderea acestuia in structura creditarii a scazut din ianuarie 2004 cu cinci puncte procentuale pana la 26,5%, in conditiile in care soldul acestor imprumuturi a crescut cu numai 17,7%, pana la 145.376 de miliarde de lei (3,7 miliarde de euro). De altfel, in luna noiembrie soldul creditelor contractate in dolari a inregistrat o scadere de aproape 1% in termeni nominali.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels


AFACERI DE LA ZERO