Bănci și Asigurări

Carabulea are nevoie, pe lângă un investitor, şi de un CEO la Carpatica

Carabulea are nevoie, pe lângă un investitor, şi de un CEO la Carpatica

Foto Silviu Matei

Autor: Ciprian Botea

15.10.2012, 00:07 2543

Carpatica, o bancă de talie medie controlată de omul de afaceri Ilie Carabulea, a rămas fără director general după încheierea mandatului de trei ani al lui Nicolae Surdu. Conducerea interimară a băncii va fi asigurată de directorul executiv Ion Dobrică.

Carabulea trebuie să găsească acum şi un nou CEO pentru bancă după ce în ultimii ani a căutat un investitor strategic care să susţină banca cu capital. Banca continuă demersurile pentru găsirea unui cumpărător pentru că nevoia băncii de a fi susţi­nută de un investitor cu lichidităţi importante se menţine.

Nicolae Surdu fusese recrutat pe poziţia de director general al Carpatica în toamna lui 2009 cu misiunea de a restructura banca şi de a-i reface profitabilitatea. El caracterizează ultimii trei ani ca fiind cei mai grei din viaţa sa şi consideră că misiunea care i-a fost încredinţată în urmă cu trei ani a fost dusă la bun sfârşit. Carpatica a trecut pe profit în primul semestru din 2012, cu un rezultat net de 9,2 mil. lei după ce în ultimii trei ani a închis un sfert din sucursale şi agenţii şi a concediat aproape o treime din personal.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO