Bănci și Asigurări

Cât de importantă este educaţia pentru creşterea economică? Ciprian Dascălu, economistul-şef al BCR: Reforma educaţiei are cel mai mare impact potenţial estimat asupra creşterii PIB, adică aproape 1 pp în primii 5 ani şi 13,7 pp pe termen lung

Cât de importantă este educaţia pentru creşterea...

Autor: Claudia Medrega

16.03.2024, 10:16 171

Reforma educaţiei ar avea cel mai mare impact asupra creşterii economice atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung, cu un impact estimat la +0,9 pp în primii cinci ani şi +13,7 pp pe termen lung, impactul reformei educaţiei fiind măsurat prin scorul la testele PISA, a declarat Ciprian Dascălu, economistul-şef al BCR, citând un studiu realizat şi aflat în discuţie la nivelul Comisiei Europene.

Documentul analizat la nivelul Comisiei Europene legat de reforma educaţiei este „Unleashing Potential: Model-Based Reform Benchmarking for EU Member States”, semnat de Philipp Pfeiffer, Janos Varga, Jan in ‘t Veld.

“Nevoia României de reforme structurale nu este un subiect nou. Este, de asemenea, o problemă comună pentru ţările emergente în general, pe măsură ce acestea se îndreaptă către prosperitate şi stabilitate economică. Prioritizarea, totuşi, poate fi dură mai ales atunci când, teoretic, majoritatea, dacă nu toate ramurile guvernamentale, necesită reforme”, a adăugat economistul-şef al BCR la o conferinţă cu jurnaliştii din Poiana Braşov.

Programul pentru Evaluarea Internaţională a Elevilor (PISA) este un studiu comparativ internaţional iniţiat de OCDE cu scopul de a măsura dezvoltarea competenţelor de bază ale elevilor de 15 ani, aflaţi la finalul învăţământului obligatoriu, în trei domenii principale: lectură, matematică şi ştiinţe. Aşadar, testele PISA vizează capacitatea elevilor de a rezolva probleme complexe, de a gândi critic şi de a comunica eficient. Astfel, testele PISA ţintesc să vină cu informaţii despre eficienţa sistemelor de învăţământ în ceea ce priveşte pregătirea elevilor pentru a face faţă provocărilor din viaţa reală, practic de a aplica în viaţa reală ceea ce învaţă în şcoli.

România a obţinut o medie de 428 de puncte la toate cele trei testări din 2022: lectură, matematică şi ştiinţe. Cu acest punctaj, România se clasează pe penultimul loc în rândul ţărilor UE participante, înaintea Bulgariei. La nivel general apare pe locul 45 din totalul de 81 de ţări şi teritorii. Rezultatele PISA şi faptul că în România copiii nu au dezvoltată o gândire critică sunt mereu întâmpinate cu stupoare, dar până la gândirea critică, primul pas spre România Educată este şcoala în sine.