Bănci și Asigurări

CEC Bank lansează un pachet de cont pentru persoane fizice, cu zero costuri în primul an, şi dobândă de 7,2% pe an la depozitul cu depuneri ulterioare

CEC Bank lansează un pachet de cont pentru persoane...

Autor: Cristina Bellu

12.09.2022, 11:25 1221

CEC Bank extinde portofoliul de produse cu un pachet de cont bancar pentru operaţiunile persoanelor fizice, cu zero costuri de administrare în primul an şi dobândă de 7,2% pe an la depozitul cu depuneri ulterioare.

„Noul pachet pentru persoane fizice include şi depozitul cu depuneri ulterioare, cu o dobândă de 7,2% pe an, pe lângă toate serviciile necesare operaţiunilor de zi cu zi - cu zero costuri“, spune Adina Călin, director produse în cadrul CEC Bank.

Cu depozitul cu depuneri ulterioare, clienţii pot economisi în ritmul lor, adăugând sume suplimentare fie prin plăţi automate, fie prin depuneri ocazionale, spun reprezentanţii băncii.

Astfel, cu depuneri de 300 de lei pe lună, cei care îşi alimentează în mod constant depozitul pot ajunge, după 5 ani, la economii nete de aproape 21.000 de lei, sumă care poate asigura fonduri de rezervă pentru situaţii neprevăzute sau cheltuielile pentru renovarea locuinţei, arată un calcul făcut de CEC Bank.

Pachetul se adresează exclusiv clienţilor noi şi are zero costuri de administrare în primul an, iar apoi, comisionul lunar de administrare rămâne zero dacă se fac încasări lunare cel puţin egale cu salariul minim pe economie, iar în caz contrar este 8,9 lei pe lună. 

Totodată, pachetul are zero costuri la retragerile de numerar de la orice ATM din România şi din Uniunea Europeană şi zero comision la plăţile intra şi interbancare în lei efectuate prin Internet şi Mobile Banking.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO