Bănci și Asigurări

Cel mai in varsta client la pensiile facultative, 79 de ani

31.03.2008, 19:13 22

Cel mai batran contributor activ la sistemul de pensii private facultative (pilonul III) este un client in varsta de 79 de ani (fiind nascut in 1929), potrivit datelor furnizate pentru ZF de catre Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). Mai mult, exista in evidenta Comisiei, printre cei aproape 74.000 de participanti la sistem, si doi clienti in varsta de 71 de ani fiecare (fiind nascuti in 1937).
Legea nu interzice participarea la pensiile facultative in functie de varsta, asa cum este cazul la pensiile obligatorii. Cu alte cuvinte, oricine poate contribui la sistem cu pana la 15% din veniturile brute realizare lunar.
Conditiile legale impun insa ca fiecare client sa aiba cel putin 90 de contributii lunare (nu neaparat consecutive) facute la fond, o varsta de cel putin 60 de ani si o suma minima acumulata pentru a putea beneficia de o pensie facultativa.
In caz contrar, daca vreuna din aceste conditii nu este indeplinita, contul de pensie facultativa este lichidat printr-o singura plata facuta clientului (daca acesta este inca in viata) in locul unei pensii viagere.
Daca participantul decedeaza inainte sa acumuleze 90 de contributii lunare, o suma minima prevazuta de lege sau varsta de 60 de ani, valoarea contului sau revine mostenitorilor legali.
In acelasi timp, legea interzice companiilor de administrare a fondurilor de pensii facultative sa refuze orice adeziune, indiferent de varsta celui care solicita incheierea unui astfel de contract.
Potrivit celor mai recente date ale CSSPP, valabile pentru sfarsitul anului trecut, circa 31% din totalul clientilor la pensiile facultative au peste 45 de ani, 49% au intre 30 si 44 de ani, iar restul de 20% au intre 16 si 29 de ani.
La pensiile facultative pot contribui nu doar salariatii, asa cum este cazul pensiilor obligatorii, ci toti cei care obtin venituri de natura salariala, din orice activitati (inclusiv profesii liberale si activitati independente).
Numarul contributorilor activi la pensiile facultative era pe 21 martie de 73.698, cu 45% mai multi decat la sfarsitul anului trecut. Numarul total al contractelor semnate la pensiile facultative este insa mai mare, diferenta fiind acoperita de contracte semnate recent si pentru care nu a fost inca virata prima contributie.
Piata asteapta anul acesta cateva sute de mii de clienti noi, estimarile principalilor jucatori din domeniu fiind destul de diferite.
Cel mai important rol il vor avea vanzarile corporate, adica atragerea in sistem a marilor angajatori, care sa contribuie la fondurile de pensii facultative in beneficiul salariatilor proprii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO