Bănci și Asigurări

Controale DGAF: Peste 65 de tone de bunuri cu risc fiscal ridicat au fost confiscate

Controale DGAF: Peste 65 de tone de bunuri cu risc fiscal...

Autor: Alexandru Nanu

15.03.2024, 09:01 207
 

În urma derulării activităţii privind monitorizarea transporturilor de bunuri provenind din ţări membre ale Uniunii Europene, în data de 09.03.2024, în Punctul de Trecere a Frontierei Bechet, inspectorii din cadrul Direcţiei generale antifraudă fiscală (DGAF), în colaborare cu Poliţia de Frontieră, au identificat şi indisponibilizat trei mijloace de transport, care aveau ca scop declarat starea de tranzit pe teritoriul naţional, cu destinaţia Slovacia, conform unui comunicat de pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).

Ca urmare a verificărilor efectuate, inspectorii DGAF au constatat că bunurile din aceste transporturi prezentau etichete editate în limba română şi cu denumirea unor persoane juridice române. Întrucât s-au conturat suspiciuni cu privire la beneficiarii reali ai bunurilor transportate, existând riscul ca mărfurile de fapt să nu tranziteze teritoriul naţional ci să rămână în România, în urma unor colaborări internaţionale cu organele fiscale europene, au fost indisponibilizate, în vederea confiscării, 65,80 tone de bunuri (îmbrăcăminte, încălţăminte, ochelari de soare), cu o valoare de piaţă estimată la vânzare de peste 7,79 milioane de lei.

Conform comunicatului, acţiunile de monitorizare şi control ale inspectorilor DGAF vor continua şi în perioada următoare, la nivel naţional.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO