Bănci și Asigurări

Cosmin Bucur, noul Director General al Moneycorp Romania, la un an şi jumătate după ce grupul a intrat pe piaţă

Cosmin Bucur

Cosmin Bucur

Autor: Roxana Rosu

08.02.2018, 16:18 1150

Moneycorp, companie specializată în plăţi şi schimburi valutare, l-a promovat pe  Cosmin Bucur în funcţia de Director General al sucursalei din România, odată cu încheierea mandatului lui Johan Gabriels, la un an şi jumătate după ce grupul a devenit operaţional pe piaţa locală.

Cosmin Bucur are o experienţă de peste 20 de ani pe pieţele financiare, ocupând anterior poziţii de top management în ABN AMRO/RBS şi Banca Comercială Carpatica.

El face parte din echipa Moneycorp România încă de la înfiinţare, ocupând până în prezent funcţia de Director Executiv.

"Deschiderea sucursalei din România a reprezentat un pas important în implementarea strategiei de expansiune a grupului. Echipa Moneycorp România a atins obiectivele fazei de start-up, reuşind cu succes să promoveze brandul, noul model de afaceri şi să asigure creşterea susţinută a  portofoliului de clienţi (portofoliul actual fiind reprezentat de peste 450 companii şi persoane fizice). Suntem acum pregătiţi să trecem la etapa următoare, de consolidare şi dezvoltare. Este prin urmare o plăcere să anunţăm preluarea de către Cosmin Bucur a responsabilităţilor privind piaţa românească, echipa locală asigurând în viitor şi acoperirea regională, în linie cu strategia noastră şi cu obiectivele iniţiale", a declarat Nick Huslehurst CFOO al grupului Moneycorp,

Prezentă în România din anul 2016, compania a dezvoltat un portofoliu de peste 300 de companii şi peste 150 de persoane fizice.

"Este foarte motivant să vedem că eforturile noastre de a educa piaţa locală în domeniul transferurilor şi plătilor online şi de a deservi o cotă semnificativă a pieţei din România sunt răsplătite. Clienţii sunt receptivi la oferta noastră care are la bază o tehnologie avansată, servicii de calitate superioară şi costuri competitive. Pentru a fi competitivi, vom aduce o şi mai mare transparenţă şi vom genera posibilităţi sporite de alegere al căror beneficiar final va fi fără îndoială mediul de afaceri. Suntem bucuroşi să fim unul dintre primii jucători în acest proces în România şi în regiune", a precizat Cosmin Bucur.

Grupul Moneycorp s-a extins în ultimele luni  cu achiziţii în SUA, Brazilia şi Marea Britanie.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO