Bănci și Asigurări

Cotaţiile leului au rămas peste 4,56 lei/euro la începutul sesiunii

Cotaţiile leului au rămas peste 4,56 lei/euro la începutul sesiunii

Autor: Monica Juganaru

19.07.2012, 11:03 161

La deschidere, euro era cotat la 4,5630 - 4,5650 lei, în apropierea nivelului de la finalul şedinţei de miercuri, de 4,5655 lei/euro.

În prima oră de tranzacţionare cursul a coborât uşor, iar în jurul orei 10:10, operaţiunile se realizau la 4,5610 - 4,5630 lei/euro.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat miercuri un curs în scădere nesemnificativă, cu 0,04 bani, la 4,5647 unităţi, de la maximul istoric de 4,5651 lei/euro.

Cursul pentru dolar a urcat cu 1,96 bani, de la 3,7113 unităţi la 3,7309 unităţi. Maximul istoric pentru dolar a fost consemnat luni, la 3,7399 lei/dolar.

Cursul pentru franc a stagnat, la 3,8009 lei/franc, reprezentând maximul pentru ultimele zece luni. O rată oficială mai ridicată a fost înregistrată la 5 septembrie 2011, când francul a fost cotat la 3,8133 lei.

Cursurile de referinţă leu/dolar şi leu/franc sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc.

Dobânzile afişate de băncile comerciale pentru plasamentele cu scadenţă la o zi au rămas reduse, de 1,16 - 1,65%, întrucât băncile deţin un surplus de lichiditate în ultimele zile ale perioadei de rezervă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO