Bănci și Asigurări

Criza coronavirusului dărâmă încrederea analiştilor în economia românească. Analişti CFA văd o depreciere a leului faţă de euro până spre 5 lei într-un an şi un deficit bugetar pe anul acesta de 6,5% din PIB

Criza coronavirusului dărâmă încrederea analiştilor în economia românească. Analişti CFA văd o depreciere a leului faţă de euro până spre 5 lei într-un an şi un deficit bugetar pe anul acesta de 6,5% din PIB

Adrian Codârlaşu, preşedintele CFA România Practic acest sondaj ne spune că analiştii se aşteaptă ca această situaţie economică să ţină până la sfârşitul anului, dar cel mai puternic economia va fi afectată în al doilea trimestru al acestui an. Mă aştept ca această tendinţă să fie treptat flexibilizată, însă nu o văd eliminată complet până la finalul anului. Mă aştept la foarte multă inovarea din partea companiilor. Vedem deja acest lucru: companiile din curierat s-au adaptat imediat, inovare se întâmplă deja. Iarăşi, criza aceasta a fost cel mai mare experiment global pentru munca de acasă şi mă aştept să există o mai mare flexibilitate în acest sens.

Autor: Răzvan Botea

11.04.2020, 10:31 3664

Încrederea analiştilor în econo­mia românească a scăzut pu­ter­nic în luna martie a acestui an, ambele componente  atât cea de anticipaţii, cât şi cea de condiţii curente au contribuit la această evoluţie.

„Vedem o scădere extrem de puternică a condiţiilor curente, este record istoric, care practic ne confirmă situaţia din economie: unde se duce acest virus blochează tot. Vedem că şi anticipaţiile au scăzut, aşadar nici perspective de revenire imediată nu sunt. Probabil vom recupera scăderea în doi ani, poate chiar mai mult“, a declarat pentru ZF Adrian Codîrlaşu, preşedintele CFA România.

Astfel, indicatorul CFA a ajuns la valoare de 20,8 puncte, în scădere cu 27,7 puncte faţă de luna anterioară.

Indicatorul condiţiilor curente a scăzut, în contextul crizei generate de coronavirus, faţă de luna anterioară cu 57,5 puncte, un record istoric, până la valoarea de 13,1 puncte, cea mai mică valoare din august 2012. Indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 12,8 puncte până la valoarea de 24,7 puncte, potrivit sondajului lunar al CFA.

„Practic acest sondaj ne spune că analiştii se aşteaptă ca această situaţie economică să ţină până la sfârşitul anului, dar cel mai puternic economia va fi afectată în al doilea trimestru al acestui an. Mă aştept ca această tendinţă să fie treptat flexibilizată, însă nu o văd eliminată complet până la finalul anului“, a mai declarat Adrian Codîrlaşu.

În cadrul sondajului din luna martie, care a fost publicat mai devreme, au fost introduse două noi întrebări, în contextul pandemiei Covid-19. Astfel, legat de impactul economic al pandemiei, 48% dintre respondenţi cred că acesta se va resimţi până în trimestrul al patrulea al acestui an.

De asemenea, analiştii prognozează o deprecerea mai pronunţată a monedei naţionale în faţa euro. Astfel, în 6 luni, cei mai mulţi analişti cred că un euro va ajunge la valoarea de 4,9370 lei, iar într-un an moneda naţională se va depre­cia până la 4,9954 lei pentru un euro.

Deficitul bugetar estimat de analişti este la 6,5% din PIB, însă Adrian Codîrlaşu crede că acest nivel al deficitului bugetar poate fi unul finanţabil.

„Având în vedere pe de-o parte scăderea veniturilor bugetare, cât şi creşterea cheltuielilor bugetului de stat determinată de această criză, vedem că acest lucru va afecta deficitul bugetar. Totuşi, la un deficit, aşa cum este anticipat, de 6,5%, nu văd o problemă de finanţare.“

Adrian Codîrlaşu spune că, după ce criza medicală se va atenua, şomajul va fi o altă problemă pe care guvernul o va aborda prin măsuri pentru aducerea forţei de muncă în producţie: „Ce mai văd este un şomaj ridicat în perioada următoare şi acest lucru probabil că va determina guvernul să vină cu măsuri pentru aducerea acelor şomeri înapoi în economie.“

Cu toate acestea, criza va aduce şi anumite beneficii: va exista o preo­cupare mai mare a companiilor pen­tru inovare şi vor exista investiţii în acest sens. De asemenea, piaţa muncii se va flexibiliza, prin fap­tul că această criză a de­mons­trat că mulţi angajaţi îşi pot desfăşura activitatea în afara biroului clasic.

„Mă aştept la foarte multă inovare din partea companiilor. Vedem deja acest lucru: com­paniile din curierat s-au adaptat imediat, inovare se întâmplă deja. Iarăşi, criza aceasta a fost cel mai mare experiment global pentru munca de acasă şi mă aştept să există o mai mare flexibilitate în acest sens.“

AFACERI DE LA ZERO