• Leu / EUR4.9474
  • Leu / GBP5.8404
  • Leu / USD4.7141
Bănci și Asigurări

Cursul leu/euro a revenit pe creştere, iar ROBOR la trei luni şi-a continuat avântul

Cursul leu/euro a revenit pe creştere, iar ROBOR la trei luni şi-a continuat avântul
30.09.2020, 00:00 191

Cursul de schimb a revenit ieri pe creştere, după ce luni făcuse un pas în spate, îndreptându-se din nou spre maximul istoric, iar indicele ROBOR la 3 luni şi-a continuat ascensiunea, ajungând ieri la 2,09%. 

Cotaţia de referinţă anunţată ieri la ora 13.00 de BNR a fost de 4,8738 lei/euro, în creştere cu 0,07% faţă de nivelul de luni, dar sub maximul istoric de la sfârşitul săptămânii trecute.

Cursul anunţat vineri de BNR, de 4,8750 lei/euro, a fost un nou maxim istoric, a treia zi la rând şi al cincilea maxim istoric pentru moneda europeană atins în luna septembrie.

Comparativ cu nivelul de la sfârşitul anului 2019, cursul leu/euro era ieri mai mare cu aproape 2%. În acelaşi timp, pe piaţa monetară, indicele ROBOR la 3 luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a crescut ieri pentru a şasea şedinţă consecutiv până la 2,09%, faţă de 2,07% luni.

La începutul lunii septembrie, în datele de 1 şi 2 septembrie, indicele ROBOR la 3 luni a fost cotat la 2%. Indicele ROBOR la 3 luni a înregistrat o tendinţă de scădere de la începutul anului, când era 3,19% în data de 3 ianuarie 2020.

ROBOR este indicatorul monetar în funcţie de care se calculează dobânzile variabile pentru creditele în lei, precum şi dobânzile la creditele ipotecare, acordate înainte de luna mai 2019. IRCC a fost introdus în primăvara anului 2019 pentru creditele noi. Valoarea iniţială era tot de 2,36%, iar ulterior a avut o evoluţie fluctuantă.

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9474
Diferență: 0,004
Ieri: 4.9472
Azi: 4.7141
Diferență: 0,2573
Ieri: 4.7020
Azi: 5.8404
Diferență: 0,0977
Ieri: 5.8347
Azi: 4.8270
Diferență: 2,2778
Ieri: 4.7195