În China, în anii 2000 cheltuielile consumatorilor contribuiau în medie cu 40-50% la creşterea economiei. În prezent, participaţia este de 60%. În 2003, anul în care a erupt epidemia de SARS, ponderea s-a prăbuşit la doar 35%, al doilea cel mai scăzut nivel din ultimele trei decenii.
Într-o economie mare, în curs de dezvoltare, intens populată şi bazată pe consum cum este China, un virus puternic patogen poate frâna creşterea, consecinţele fiind simţite la nivelul economiei mondiale. China este o verigă importantă în lanţul comercial global.
Specialiştii spun că virusul din Wuhan, din cauza căruia au fost puse sub carantină mai multe oraşe mari din China într-un exerciţiu de prevenţie fără precedent al autorităţilor chineze, poate avea asupra economiei un efect mai puternic decât epidemia mortală de SARS (sindromul respirator sever acut).
Autorităţile sanitare din Wuhan au început să închidă oraşul cu 11 milioane de persoane, declarând „stare de război“. Teama de virusul de tipul coronavirus se răspândeşte rapid. La fel creşte şi numărul de noi infecţii raportate. Trenurile şi cursele aeriene dinspre Wuhan au fost anulate. Ieri, alte două oraşe - Huanggang, cu 7,5 milioane de locuitori, şi Ezhou - erau în carantină.
Virusul nu putea lovi China într-un moment mai prost. Guvernul de la Beijing încearcă să rebalanseze economia, dinspre producţie cu valoare adăugată mică spre consum, fapt ce încetineşte creşterea. De asemenea, progresul este frânat de un război comercial cu SUA, cea mai mare economie a lumii. În plus, epidemia a izbucnit chiar înainte de Anul Nou Lunar, o sărbătoare importantă pentru care sute de milioane de chinezi călătoresc acasă sau în străinătate pentru a fi împreună cu familia, scrie The Wall Street Journal. Sărbătoarea este pentru omul de rând şi un motiv să cheltuiască mai mult.
Vestea bună este că noul virus pare, până acum, să fie mai puţin contagios decât cel care a produs SARS în anii 2000 - acesta se transmitea de la animal la om şi a ucis în cele din urmă peste 700 de persoane.
O veste proastă este că nimeni din afara Chinei nu poate şti amploarea reală a epidemiei. Autorităţile chineze asigurau în urmă cu câteva zile că boala este sub control, că focarul a fost izolat şi că au găsit virusul la doar câteva zeci de persoane.
În prezent, infecţia afectează câteva sute de oameni şi a fost identificată în mai multe state. Cazuri de îmbolnăviri cu noul virus au fost depistate în SUA, Japonia, Coreea de Sud şi Thailanda.
O altă veste proastă este că infrastructura de transport a Chinei, cu trenuri de mare viteză şi o reţea extinsă de rute aeriene, este mult mai dezvoltată decât era în timpul epidemiei de SARS din 2003. De aceea virusul pare că se răspândeşte mai rapid.
De asemenea, economia chineză este mult mai dependentă de servicii şi de cheltuielile consumatorilor decât era la începutul anilor 2000. În timpul epidemiei din 2003, creşterea vânzărilor de retail a scăzut la jumătate în termeni anualizaţi. În aceste condiţii, economia Chinei este acum mai expusă la o epidemie decât era atunci când s-a confruntat cu SARS.
Esenţială pentru limitarea răspândirii virusului este reacţia autorităţilor, însă specialiştii atrag atenţia că tocmai răspunsul slab a permis infecţiei să scape de sub control. Mulţi dintre locuitorii sau muncitorii din Wuhan ieşiseră, probabil, deja din oraş pentru călătoriile de Anul Nou Lunar când autorităţile au închis căile de acces. Medicii din Wuhan, copleşiţi de numărul pacienţilor, cred că infecţia ar putea afecta în cele din urmă peste 6.000 de persoane, potrivit publicaţiei chineze Caixin. Epidemia de SARS din 2003 a infectat circa 8.000 de persoane în întreaga lume.
Economia Chinei a reuşit să iasă din turbulenţele din 2019 într-o formă decentă, însă cheltuielile consumatorilor încă par vulnerabile. Semnele de revenire din industrie şi de pe piaţa muncii încă nu au început să se reflecte în creşteri salariale. Veniturile disponibile reale per capita au crescut cu doar 5,8% în 2019, cel mai lent ritm din cel puţin 2013.
Un motiv al scăderii consumului este epidemia de pestă porcină, care a scumpit semnificativ carnea de porc, erodând puterea de cumpărare. O nouă lovitură pentru consumatori de la o boală umană este ultimul lucru de care are nevoie o economie în faza de recuperare.
Turismul este acum mult mai important decât era în China anului 2003, când economia era mai săracă şi dependentă de industria grea. Turismul şi sectoarele conexe reprezintă în prezent circa 5% din PIB-ul chinez, potrivit calculelor Commerzbank, faţă de 2% în 2003.
În acel an, veniturile aduse Chinei de turiştii străini s-au dus în jos cu 60%, notează Deutsche Welle. În Hong Kong, numărul de vizitatori a plonjat tot cu 60% la apogeul crizei. Scăderea a fost de 40% în Singapore şi Coreea de Sud. Rata de ocupare a hotelurilor din Hong Kong s-a prăbuşit de la 79% în martie la 18% în mai. La un moment dat în timpul pandemiei SARS, companiile aeriene taiwaneze ţineau la sol aproape 800 de zboruri. O analiză a Center for International Development a găsit că SARS a produs pagube de 25 de miliarde de dolari economiei chineze. Un studiu al Universităţii Griffith din Australia estimează impactul global al pandemiei la 30-100 de miliarde de dolari. Revista Foreign Policy a remarcat că virusul din Wuhan şi carantina îi vor afecta pe cei mai săraci dintre cetăţeni - pe muncitorii migranţi, care sunt mai puţin vizibili pentru stat decât clasa de mijloc. Iar aceşti muncitori au acces mai restrâns la serviciile publice de sănătate.
