Pe la inceputul acestui an am fost unul dintre cei care au prognozat intarirea in continuare a leului, pana la mai putin de 3 lei/euro in urmatorii 3-4 ani. Pentru finele acestui an, opinia pe care am exprimat-o a fost ca euro va costa 3,20-3,25 lei. Cum limita superioara a acestei benzi a fost aproape atinsa inca din luna mai, se pare ca evaluarea pe care am facut-o este, de fapt, prea conservatoare. Cum se explica aceasta tendinta si ce va urma?
Pe termen scurt ceea ce conteaza este raportul cerere-oferta. Prin ricoseu, acesta este influentat si de anticiparile operatorilor cu privire la evolutia viitoare. Astfel, in prezent, operatorii mizeaza pe intarirea in continuare a leului, ceea ce impinge in sus oferta de valuta si tine cererea la nivelul cel mai scazut al nevoii pentru tranzactii.
Intrarile de valuta au multiple surse, altele decat incasarile din exporturi. In primul rand, sunt intrarile masive de capital. Dupa aderarea la NATO si perspectiva certa a primirii in UE, au inceput sa curga fluxurile valutare catre tara noastra - pentru investitii in diferite industrii, pentru afaceri imobiliare si, intr-o masura totusi redusa, pentru speculatii monetare. Intrarile de capital au atins un varf in 2006, in parte explicat de privatizarea BCR.
Sunt de parere ca si in urmatorii cativa ani influxurile de capital vor ramane ridicate. De fapt, suntem abia in perioada recuperarii decalajului fata de celelalte tari din regiune; sa nu pierdem din vedere ca investitiile straine pe locuitor din ultimii 17 ani sunt de peste 3 ori mai mici in Romania decat in Cehia, Estonia sau Ungaria. De altminteri, oportunitatile de afaceri nu s-au epuizat. Un semn bun este ca investitorii si-au extins treptat aria de interes, de la Bucuresti si alte cateva mari orase, catre alte centre urbane si, mai nou, si catre zonele rurale. Desigur, un factor stimulativ este si posibilitatea de a obtine subventii ca urmare a politicii agricole a UE, dar important este potentialul ce poate fi fructificat, cu metode moderne de productie. As dori sa semnalez aici ca efectele pozitive ale investitiilor se manifesta cu un decalaj de cativa ani. De aceea, chiar daca influxul net ar putea sa se tempereze in anii urmatori, efectele pozitive vor ramane.
Intrarile de capital au o influenta covarsitoare asupra mediului de afaceri. Daca in primii ani de dupa 1990 privatizarea a fost un fel de "pleaca ai nostri, vin ai nostri", piata romaneasca a devenit net mai competitiva abia in ultimii 3-4 ani, de cand marii investitori fac regulile jocului. De exemplu, mari retaileri internationali, precum Metro sau Carrefour, si-au adus cu ei "tehnologia" si au devenit lideri de piata. Unul dintre efectele benefice a fost scaderea inflatiei, ca urmare a competitiei in crestere si a presiunilor pe care marile retele de magazine le-au exercitat, la randul lor, asupra producatorilor.
Din aceasta succinta prezentare nu poate fi omis ISPAT-Sidex. Am citit de multe ori critici la adresa modului cum autoritatile romane au negociat contractul de privatizare. Posibil sa fi fost slabiciuni acolo sau, cine stie, tot felul de interese. Mai rar am vazut insa referiri la alternativele la aceasta privatizare. Sa nu pierdem din vedere ca gigantul din Galati aduna zilnic pierderi de un milion de dolari - suma pe care o platea contribuabilul roman, nu altcineva. Azi combinatul este profitabil, iar produsele lui sunt de o calitate ce nu sufera comparatie cu ceea ce era inainte. Combinatul din Galati contribuie la intarirea leului cu fiecare tona de tabla pe care o produce.
Un alt element al ofertei valutare il reprezinta repatrierile romanilor din strainatate. Suma exacta nu poate fi cunoscuta, dar o evaluare conservatoare o plaseaza la peste 4 mld. euro pe an (spun ca aceasta apreciere este conservatoare, intrucat "erorile si omisiunile" din balanta de plati au revenit in acest an la traditionalul sold creditor, ceea ce inseamna ca intra bani in tara, din surse necunoscute). Nu imi propun sa discut cat este de bine sau de rau ca peste doua milioane de romani muncesc in strainatate. Fapt este ca trimit acasa sume mari de bani, care ajung in final sa puna in miscare si masinaria economica interna, nu numai sa finanteze neinflationist deficitul balantei comerciale.
Problema care intereseaza este cat de durabile sunt asemenea fluxuri. Pentru ca, spre deosebire de investitiile directe, repatrierile de valuta nu au efect remanent. Imediat ce volumul total se plafoneaza sau incepe sa scada, pot aparea probleme in finantarea deficitului comercial. In acest moment este dificil de apreciat daca sumele ce sunt repatriate de romanii care lucreaza in strainatate mai cresc si cat timp anume. Mai mult, pe masura ce se expatriaza personal tot mai calificat, din zonele urbane, incep sa apara si probleme interne pe piata muncii.
Cu aceasta, intram in zona indoielilor si a intrebarilor care isi asteapta raspuns. Pana aici, raportul cerere-oferta pe piata valutara a favorizat intarirea leului. Cat anume mai continua aceasta tendinta si ce riscuri de inversare exista? Este un subiect pe care il voi aborda intr-un alt articol.
Eugen Radulescu este fost presedinte al CEC.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
