♦ Creditele noi pentru firme în lei au însumat 19,5 mld. lei în S1/2023, după declinul cu 9% faţă de S1/2022 ♦ Volumul creditelor corporate noi în euro a ajuns la final de S1/2023 la peste 3 mld. euro (echivalentul a 15,3 mld. lei), după saltul de aproape 20% faţă de S1/2022 ♦ Dobânda medie la creditele corporate noi în lei a fost în primele şase luni din 2023, peste 9%, în timp ce dobânda la creditele pentru firme în euro a fost mai mică, oscilând în jurul a 5-6%.
Băncile de pe piaţa românească au acordat companiilor în primul semestru (S1) din 2023 credite noi în lei în valoare de 19,5 mld. lei, în scădere cu 2 mld. lei, respectiv cu 9% sub nivelul din S1/2022. Pe de altă parte, creditele noi corporate în euro au prins viteză, ajungând în S1/2023 la 3,1 mld. euro, echivalentul a 15,3 mld. lei, după un salt anual de aproape 20%.
Companiile au continuat să prefere şi în prima parte a anului 2023 creditele în valută, mai ieftine, redescoperite începând din a doua parte a anului 2022, odată cu creşterea dobânzilor la lei. Dobânzile la lei au sprintat puternic din S2/2022, în condiţiile în care şi inflaţia a explodat, depăşind în 2022 nivelul de 16%, iar dobânzile mari au redus apetitul pentru împrumuturi în lei şi au trimis firmele spre creditele în valută, unde dobânzile sunt mai mici.