Bănci și Asigurări

Dupa titlurile de stat, scad dobanzile si la obligatiunile municipale si corporatiste

23.07.2004, 00:00 27

Impactul tendintei usoare de scadere a dobanzilor de pe piata incepe sa se faca simtit si in randul obligatiunilor, in conditiile in care cvasi-totalitatea acestora au randamente indexate la dobanzile de pe piata interbancara.
Municipiul Deva a anuntat ca va plati o dobanda de 21% pentru urmatorul cupon, scadent in luna octombrie. Pentru cuponul scadent in aceasta luna obligatiunilor au avut o dobanda de 22%. Dobanda obligatiunilor este calculata ca medie intre dobanzile la depozitele atrase si cele plasate de banci pe piata interbancara (BUBID si BUBOR), la care se adauga o prima de doua puncte procentuale. Emisiunea de obligatiuni Deva are o valoare totala de 58 miliarde de lei si este scadenta in 2008.
Si dobanzile platite de cele doua banci emitente de obligatiuni, BRD si Raiffeisen Bank au dobanzi indexate la cele de pe piata interbancara, iar dobanzile oferite de acestea pentru al doilea cupon vor fi mai mici daca tendinta de scadere a dobanzilor va continua.Obligatiunile Raiffeisen ofera o prima de 0,5 puncte procentuale peste media dintre BUBID si BUBOR, iar cele ale BRD ofera dobanda BUBOR la sase luni. Pentru primul cupon Raiffeisen plateste o dobanda de 19,55%, iar dobanda obligatiunilor BRD este de 21,28%.
Unul din avantajele investitilor in obligatiuni cu dobanda indexata este faptul ca randamentele se modifica in trepte, dobanzile fiind calculate trimestrial sau semestrial. In perioadele de scadere a dobanzii de pe piata randamentele obligatiunilor tind sa ramana in urma, adica mai mari.
Faptul ca evolutia dobanzilor de pe piata ramane destul de greu de prevazut pe termen mediu este demonstrat de singura emisiune de obligatiuni cu dobanda fixa emisa pana acum pe piata romaneasca. Municipiul Arad a oferit in urma cu un an obligatiuni cu dobanda fixa de 14%. Dobanda fixa i-a atras atunci pe investitrorii care sperau la o scadere accentuata a dobanzilor de pe piata. Dobanzile sunt insa acum la un nivel putin mai ridicat decat in urma cu un an. Emisiunea de obligatiuni Arad va ajunge la maturitate in august 2006.
vlad.nicolaescu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO