• Leu / EUR4.9437
  • Leu / GBP5.6284
  • Leu / USD5.0679
Bănci și Asigurări

Euro testează noi minime faţă de leu joi dimineaţă

Euro testează noi minime faţă de leu joi dimineaţă

Autor: Monica Juganaru

25.07.2013, 10:55 1087

În debutul zilei, euro a fost cotat la 4,3880 - 4,3900 lei, sub nivelul de miercuri seară, când transferurile se perfectau la 4,3950 - 4,3965 lei/euro.

În prima oră de tranzacţionare cotaţiile au atins un minim de 4,3835 lei/euro, îar în jurul orei 10:30, operaţiunile se realizau la 4,3845 - 4,3870 lei/euro.

Valutele din regiune consemnau variaţii reduse în raport cu euro.

Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a coborât uşor şi miercuri, pentru a cincea şedinţă consecutiv, şi a ajuns la 4,4040 lei/euro, atingând astfel cel mai redus nivel din ultimele şapte săptămâni. O paritate mai mică a fost afişată pe 4 iunie, dată când euro a fost la 4,4008 lei.

Rata publicată miercuri este cu 1,69 bani sub cea de marţi, de 4,4209 lei/euro. În ultimele cinci şedinţe, cursul de referinţă a coborât cu 4,27 bani, respectiv cu aproape 1%, de la 4,4467 lei/euro.

Leul s-a întărit miercuri şi în raport cu dolarul, rata de schimb coborând cu 2,87 bani, de la 3,3571 lei/dolar la 3,3284 lei/dolar. Astfel, rata de referinţă a atins cel mai redus nivel din 10 mai, dată când BNR a publicat un curs de 3,3237 lei/dolar.

Totodată, cursul de referinţă pentru francul elveţian a scăzut, miercuri, de la 3,5726 lei/franc la 3,5569 lei/franc, şi a atins minimul ultimelor şapte săptămâni. O rată de schimb mai redusă decât cea de miercuri a fost afişată pe 4 iunie, când francul elveţian a fost la 3,5465 lei.

Aceasta a fost a cincea şedinţă consecutivă în care paritatea leu/franc elveţian a scăzut uşor. În ultimele cinci şedinţe, cursul a coborât cu 4,67 bani, de la 3,6036 lei/franc. Leul s-a întărit în această perioadă cu 1,3% în raport cu francul elveţian.

Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Dobânzile afişate de băncile comerciale pentru depozitele plasate în lei pe termen de o zi fluctuau în intervalul 3,5 - 4,5%.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9437
Diferență: 0,0506
Ieri:
Azi: 5.0679
Diferență: 1,1496
Ieri:
Azi: 5.6284
Diferență: -0,5934
Ieri:
Azi: 5.1569
Diferență: 0,4578
Ieri: