Bănci și Asigurări

Florin Golovatic, şeful Uniqa, a plecat cu trei luni înainte de încheierea mandatului

Florin Golovatic deţinea funcţia de preşedinte al directoratului Uniqa din anul 2011

Florin Golovatic deţinea funcţia de preşedinte al directoratului Uniqa din anul 2011

Autor: Anelis Baciu

10.09.2014, 00:06 998
Florin Golovatic, care conducea din 2011 compania de asigurări Uniqa, a demisionat în urmă cu două săptămâni din funcţia de preşedinte al directoratului, surse din piaţă afirmând că decizia a fost luată deoarce acţionarii austrieci nu mai doreau să-i prelungească mandatul care expira în luna decembrie.
 
Contactaţi de ZF, reprezentanţii Uniqa nu au oferit un răspuns până la închiderea ediţiei în print.
 
Potrivit aceloraşi surse, în locul lui Golovatic grupul austriac vrea să îl nu­meas­că pe Franz Weiler, fost director general al Uniqa Serbia, adus la conducera subsidiarei locale pe poziţia de vicepreşedinte la începutul lunii iunie.
 
Weiler a preluat atribuţiile din zona co­mercială a lui Romeo Jantea după pleca­rea acestuia, însă surse din piaţă spun că acesta fusese adus la Bucu­reşti tocmai pen­tru a se pregăti pentru pre­luarea funcţiei de preşedinte al directo­ra­tului subsidiarei lo­cale a Uniqa.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO