• Leu / EUR4.9490
  • Leu / GBP5.6367
  • Leu / USD5.0469
Bănci și Asigurări

Francezii de la Groupama îl promovează pe Alexandru Georgescu la conducerea diviziei naţionale de vânzări

Francezii de la Groupama îl promovează pe Alexandru Georgescu la conducerea diviziei naţionale de vânzări

Autor: Cristina Bellu

25.07.2022, 13:09 541

Groupama, unul dintre liderii pieţei de asigurări din România, anunţă numirea lui Alexandru Georgescu în poziţia de Director Naţional Vânzări şi membru al Comitetului Executiv al companiei, începând cu data de 1 septembrie 2022.

Alexandru Georgescu este membru al echipei Groupama încă de la intrarea Grupului pe piaţa locală şi deţine o experienţă bogată în industria asigurărilor, în roluri multiple din structura de vânzări, de la Inspector Vânzări, Director Agenţie, la Director Zonal şi Director Brokeri, Leasing şi Parteneriate Strategice.

În calitate de Director Naţional Vânzări Groupama, el va coordona Direcţia Vânzări Reţea Proprie, Direcţia Brokeri Internaţionali şi Leasing, Direcţia Brokeri Retail, Direcţia Parteneriate Strategice Bancassurance, Departamentul Analiză şi Dezvoltare Vânzări.

”Am încredere în abilitatea lui Alexandru de a coordona cu succes activitatea canalelor noastre de vânzări, pentru a răspunde cât mai bine deopotrivă planurilor noastre de dezvoltare durabilă şi nevoilor clienţilor şi partenerilor noştri”, spune François Coste, CEO Groupama.

La finalul primului trimestru, Groupama s-a clasat pe locul al doilea în topul companiilor care activează în piaţa asigurărilor de sănătate, după ce a înregistrat în T1/2022 un ritm de creştere de peste 78%, până la un volum al subscrierilor de 38,9 mil. lei.

Astfel, societatea a urcat o poziţie, iar acum împreună cu Signal Iduna deţin cumulat aproape 50% din piaţa asigurărilor de sănătate la finalul primelor trei luni din 2022.

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9490
Diferență: 0,0081
Ieri: 4.9486
Azi: 5.0469
Diferență: -1,0935
Ieri: 5.1027
Azi: 5.6367
Diferență: 1,5585
Ieri: 5.5502
Azi: 5.1652
Diferență: -0,7837
Ieri: 5.2060