Francul elveţian a atins un nou maxim istoric, referinţa publicatăde BNR, de 4,0865 unităţi, fiind cu 6,44 bani peste cursul deschimb valabil marţi, după ce moneda elveţienă a continuat să seîntărească faţă de cea europeană.
În sesiunea precedentă, paritatea a fost de 4,0221 lei/francelveţian.
Leul s-a depreciat în acest an cu 19,4% faţă de monedaelveţiană, de la 3,4211 lei/euro la finalul lunii decembrie2010.
Faţă de începutul anului 2010, moneda naţională înregistrează opierdere de 43,8%. Înaintea declanşării crizei financiare, dinseptembrie 2008, francul se tranzacţiona pe piaţa românească înjurul a 2,2 lei/unitate, iar deprecierea în raport cu aceareferinţă se ridică la circa 85%.
În raport cu euro, leul s-a apreciat uşor în prima parte azilei, iar BNR a anunţat un curs de referinţă cu 0,5 bani mairedus, de 4,2620 lei/euro.
Leul a câştigat teren şi în raport cu moneda americană, iarparitatea oficială a scăzut cu 2,63 bani, de la 2,9892 lei/dolar la2,9629 lei/dolar.
Cursul a scăzut la 4,2550 lei/euro la deschiderea şedinţeiinterbancare de miercuri, însă în prima oră a revenit peste nivelulde 4,2600 lei/euro, într-o piaţă cu volume foarte mici detranzacţionare, deprecierea uşoară fiind determinată indirect deîntărirea francului elveţian în raport cu euro.
La jumătatea zilei, băncile cotau euro la 4,2615 - 4,2635lei/euro.
"Sentimentul rămâne uşor negativ, în condiţiile în care franculcontinuă să se aprecieze în raport cu euro, chiar şi după ce BancaNaţională a Elveţiei a anunţat noi măsuri de combatere a acestuitrend. Eu cred că situaţia e mai gravă ca în 2008, pentru că atuncia fost o criză a băncilor, care au fost salvate de către state,însă acum statele au probleme. Pe ele cine le mai salvează?", aspus un dealer.
Valutele din regiune afişau corecţii de circa 0,5% în raport cueuro.
Dobânzile de referinţă publicate miercuri pentru plasamentele peo zi au coborât de la 4,42 - 4,92% la 4,28 - 4,78%, iarrandamentele afişate pentru sumele plasate pe termen de o săptămânăau scăzut de la 4,37 - 4,87% la 4,25 - 4,75%.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels