Bănci și Asigurări

GarantiBank plateste 11,25% pe an la depozitele in lei

28.07.2008, 18:41 15

GarantiBank, filiala locala a uneia dintre cele mai mari banci din Turcia, a majorat din nou dobanzile pentru depozitele la termen atat in lei, cat si in euro, pana la niveluri maxime de 11,25%, respectiv 5,5% pe an. Precedentul val de modificari au fost operate in luna mai. Pentru depozitele in lei constituite de persoanele fizice pe 6 si 12 luni, banca ofera o dobanda fixa de 11,25% pe an, respectiv de 10,75% pe an la scadenta de trei luni. Pentru depozitele in euro constituite pe 6 si 12 luni, Garanti plateste o dobanda anuala de 5,25%, respectiv de 5,5%. Depozitele pot fi reinnoite automat la scadenta, iar dobanda acumulata poate fi capitalizata sau transferata in contul curent. "Pe o piata in care consumatorii de produse bancare abordeaza o gandire de tipul 'cumpara acum, economiseste mai tarziu', aceasta majorare de dobanzi isi propune sa se incadreze in tendinta de a le oferi clientilor unele dintre cele mai atractive dobanzi", spune Okan Yurtsever, director de retail banking la Garanti Bank Romania.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO